editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Gongoric de Mircea Morariu sursa: Revista Familia -pg.135
  Viața e vis e una dintre cele mai cunoscute piese de teatru rămase de la barocul literar și dramaturgic spaniol. Se vorbește despre ea în toate istoriile literare, în toate manualele de istoria teatrului universal, se fac referiri la scrierea lui Calderón ori de câte ori elanurile comparatiste vor să stabilească diferențele dintre visul de factură barocă și cel specific romantic. Fiindcă - nu-i așa?- în funcție nu doar de vremuri, ci și de estetică nu s-a visat aidoma în toate epocile istorice, literare ori din diacronia dramatrugiei . Dar dacă Viața e vis se bucură de notorietate printre literați și printre istoricii literaturii dramatice, nu de aceeași simpatie are parte textul lui Calderón de la Barca în rândul practicienilor scenei. Cel puțin printre regizorii români. Cum altfel s-ar explica oare detaliul că această partitură din bibliografia obligatorie a oricărui student la Teatru ori la Filologie a fost reprezentată pentru prima oară în
  Citeste tot pe Revista Familia -pg.135
• De ce e bine să mergi la teatru de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
  Ca să vezi ce înşelătoare e umbra lucrurilor!... Eram pe cale să mă ridic împotriva spectacolului Viaţa e vis după Calderon de la Barca. Mult după. Aş fi greşit spunând că e păcat ca din splendida broderie barocă a dramaturgului spaniol să mai rămână urzeala - şi aceea întoarsă din croşetă la final - că nu mai vezi rostul personajului principal, al titlului, al textului. Iar dacă tai ceva care trăia în virtutea unor reguli interne bine construite, e bine să ai grijă ce pui în loc. Povestea spectacolului, care nu e obligatoriu să urmeze în detaliu piesa, trebuie, în schimb, să fie inteligibilă şi să funcţioneze după nişte principii demult sau acum stabilite. Dar, vezi, cu aceste concepţii învechite aş fi greşit judecând.
  Şi cu câte alte asemenea. De pildă, eu mă gândeam că la teatru e bine să nu descifrezi printr-un alt cifru, să nu dublezi stângaci metafora, să nu pui idei pe scenă, ci acţiuni, să nu traduci o semnificaţie
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• Visele şi realitatea de Doina Papp sursa: Bucureștiul Cultural
  Temele înalte pe care le cultivă regizorul Dragoş Galgoţiu n-ar trebui să fie doar mofturi filozofarde sau obsesii personale. Fiindcă, iată, recentul spectacol cu Viaţa e vis, după faimoasa dramă spaniolă a lui Calderón de la Barca La vida es sueño, şi-ar fi putut găsi menirea în contextul cultural maculat pe care-l trăim. Cum se ştie, până să devină subiectul predilect al romanticilor, „visul“ lui Calderón a alimentat barocul, adâncit în meditaţie şi singurătate, pe care Spania deznădăjduită şi decăzută l-a inventat după o glorioasă epocă de ascensiune. E aici un efect de compensare prin evadarea în umbre, în liniştea morţii, pe care doar luxurianţa formelor baroce o putea întreţine, drapând cu strălucirea ei rece sentimentul tragic al vieţii. Dacă ne gândim bine, regizorul spectacolului de la Odeon s-ar fi putut lăsa provocat şi el de asemănarea cu un prezent lipsit de idealuri în care exaltarea sentimentului zădărniciei din
  Citeste tot pe Bucureștiul Cultural
• Maya la scena deschisa de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  La inceput, o proiectie de casa veche, apoi alta, care se departeaza, pentru a lasa loc unei ferestre catre interior sau poate exterior, cine poate sti? Casele se misca, ochiul care priveste translateaza rapid timpul, cladirilor decrepite le iau locul zgârie-norii. De data aceasta ele se reflecta in privirea incercanata si fixa a Visatoarei Nicoleta Lefter, actritã extrem de expresiva, care raspândeste in jur haloul difuz al visului. Transa ei onirica se va sprijini, pe tot parcursul spectacolului, pe mijloace discrete si ponderate. Sau nu cumva privirea ii apartine celuilalt Visator-biciclist, Gabriel Pintilei, a carui interpretare poarta mai evident semnele timpului nostru? Sau poate Visatorului Marius Stanescu, cu capacitatea sa exceptionala de a se adapta fiecarui rol, aici poate si mai cuceritor, gratie rostirii ample, cu sonoritati clasice, pe care actorul le stapâneste de minune? Exact asa cum cere textul lui Calderon de la Barca, „Viata e vis“, in care regizorul
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Cronică de teatru: Viaţa e vis de Anca Ioniță sursa: Time Out București
  Unul dintre cele mai mari texte ale teatrului renaşterii spaniole, “Viaţa e vis” este pus în scenă foarte rar, din pricina dificultăţii construcţiei dramatice – o parabolă despre realitate şi iluzie, libertate şi predestinare.
  Prinţul Segismundo este închis într-un turn chiar de la naştere de către tatăl său, regele Basilio, pentru a împiedica astfel manifestarea unui caracter malefic, prezisă de astrele nefast aliniate în momentul venirii sale pe lume. Influenţele doctrinei hinduse - realitatea nu este decât un văl, o "maya" în spatele căruia se ascunde nimicul - sunt evidente.
  În dorinţa de a crea un spectacol care să funcţioneze după legile discursive ale visului, regizorul Dragoş Galgoţiu sparge textul lui Calderon de la Barca cu inserţii şi reflexii poetice ce fragmentează curgerea poveştii, care devine astfel de neînţeles. Confuzia este mărită şi mai mult de folosirea a doi actori pentru anumite personaje, pentru a ilustra "ad
  Citeste tot pe Time Out București
• Un spectacol pentru care ”viața e...un coșmar” de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  În ultima perioadă, stagiunea în curs a oferit numeroase spectacole de calitate, unele chiar adevărate evenimente teatrale cărora le-am acordat atenția cuvenită pe blog. Dar … în același timp, teatrele au produs și alte spectacole discutabile sub aportul lor calitativ privind menirea culturală a teatrului și atragerea emoțională a publicului, la provocarea sa de a judeca propunerea scenică de reflectare, din diverse unghiuri, a vieții.
  “ Viața e vis “ aparține clasicului autor spaniol Calderon de la Barca, valoare culturală universală, este scrisă în 1635, stilul baroc fiindu-i specific . Selecția repertorială a acestei piese este apreciabilă și instigatoare pentru o viziune regizorală. Regizorul Dragoș Galgoțiu ia însă, drept pretext piesa pentru un spectacol DUPĂ Calderon de la Barca, evident mânat de pretenția de originalitate a tratării scenice. Cu ce scop totuși, rămâne o enigmă după vizionarea spectacolului. Nici măcar dorința de
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Un vis al lui Dragoş Galgoţiu de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Ca multe texte clasice, şi Viaţa e vis al lui Calderón de la Barca e foarte puţin citit azi, încă şi mai rar jucat. Aşa că, înainte de a discuta spectacolul Teatrului Odeon, poate e util să amintesc, pe scurt, conflictul. Regele Basilio îşi închide într-un turn fiul, pe Segismundo, la a cărui naştere i se prezisese că va fi un rege sîngeros şi crud. Segismundo e crescut şi educat de nobilul Clotaldo, care, însă, nu-i spune nimic despre originea sa. Doar Rosaura, travestită în bărbat, moscovită, pătrunde în turn şi stă de vorbă cu el. Presat de nepoţii Astolfo, duce al Moscovei, şi Estrella să le lase moştenire regatul, Basilio pune la cale un experiment: îl adoarme pe Segismundo şi îl face să se trezească pe tron, urmînd să vadă cum se comportă. Dacă va fi crud, conform ursitei, îl va adormi şi închide din nou, iar el va crede că a visat. Segismundo se arată crud, ucide, o agresează pe Rosaura. Regele îl aruncă-n turn.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Cu program, fără program de Alice Georgescu sursa: Dilema Veche
  Ce s-ar face cronicarii fără programele de sală – zise, în limbaj de specialitate şi mai cu fasoane, caiete-program – pe care le scot teatrele (mai exact, secretariatele literare din teatre) odată cu premierele şi unde, pe lîngă distribuţie, se găsesc de regulă o sumă de amănunte referitoare la autor, piesă, regizor etc.? Mi-am pus această întrebare mai deunăzi, cînd, plecînd de la un spectacol fără preţiosul instrument, m-am pomenit că nu ştiu de unde să „apuc“ textul (era o premieră pe ţară), ca să nu mai vorbim de dramaturg, total necunoscut pe meleagurile noastre. Şi m-am pomenit totodată năpădită de un sentiment complex şi contradictoriu, ca persoană care s-a aflat succesiv (şi, uneori, simultan) în situaţia de a fi elaborat şi, respectiv, beneficiat de simpaticele broşurele burduşite cu informaţii; un sentiment în care intra şi mîndrie, şi umilinţă, şi invidie, şi parapon, şi recunoştinţă... Toate la un loc.
  Citeste tot pe Dilema Veche
• „Viaţa e vis“, la Odeon de Robert Bălan sursa: România Liberă
  O fi piesa lui Calderon de la Barca importantă pentru istoria teatrului şi a literaturii, dar ce valoare are ea azi, nu m-am prins. Povestea din piesă nu e mai interesantă decât o telenovelă. Japoneză - că alea sunt cu regi şi dinastii. Cât despre partea ideatică a piesei - viaţa ca o iluzie şi iluzia ca viaţă - nu pot să spun nimic, pentru că ultima oară când am recitit piesa era acum vreo zece ani.
  Mare greşeală am făcut că n-am citit-o înainte să mă duc la premieră de la Odeon. Din spectacol cu greu se înţelege chiar şi povestea la nivel de bază: adică partea cu regele care îşi închide fiul în turn, motivele pentru care îl închide şi motivul pentru care îl eliberează apoi; cine e ucis şi cum se termină istoria. Nu mai vorbim de rostul inventării de noi personaje, inexistente la Calderon, sau motivul pentru care actorii sunt instruiţi să rostească textul cam aşa cum se făcea înainte de Alecsandri. Aşa că, dacă vă duceţi la
  Citeste tot pe România Liberă
• Viaţa e delir la Teatrul Odeon de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Recunosc că noul spectacol al lui Dragoş Galgoţiu după capodopera lui Calderon de la Barca, intrată de mult în manualele de literatură universală şi în toate cursurile de istoria literaturii universale, mi-a stârnit imediat curiozitatea. Întrebarea pe care mi-o puneam era, desigur, previzibilă, dar inevitabilă: Cum s-ar putea monta „Viaţa e vis”, vârf de lance al literaturii baroce europene, la începutul mileniului III?
  Ambiţia regizorului de a transpune scenic clasicii literaturii, de la „Epopeea lui Ghilgameş” la „Portretul lui Dorian Gray”, s-a oprit acum asupra unui text dramatic în care autorul, preot, om de arme, poet, dramaturg de curte şi capelan onorific al regelui Filip al IV-lea al Spaniei, şi-a pus toată priceperea în ale retoricii, fără a inova semnificativ la nivel ideatic. Tema exprimată în titlul piesei, veche de milenii, motiv care străbate toată literatura lumii, începând cu primele scrieri din cultura indiană şi cu
  Citeste tot pe Yorick
• Masturbare intelectuală cu mănuși de dantelă de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Cam așa s-ar putea caracteriza majoritatea spectacolelor ce poartă semnătura regizorului Dragoș Galgoțiu: o masturbare intelectuală, dar nu oricum, ci cu mănuși de dantelă, iar cel mai nou dintre ele, „Viața e vis“, de la Teatrul Odeon, nu face excepție. Montări de „fițe“, aparținând unui soi de creator demiurgo-manelist, realizate pentru plăcerea narcisistă și, cel mai adesea, solitară, a unui îndrăgostit de mica reflexie pe care ideile mari ale omenirii o au în mintea sa, spectacolele „galgoțiene“ sunt grandomane până la limita patologicului. Acest lucru este trist, în sine, și aducerea lui în discuție ar fi aproape inumană, dacă aceste opere mărețe ar fi puse în scenă pe vreun stadion privat (acolo poate ar încăpea și costumele cu mult prea grandioase pentru o scenă „meschină“ de teatru) și cu fonduri care să nu vină de la bugetul, zice-se secătuit, al primăriei. Analizând „Epopeea lui Ghilgamesh“ (scris cu „sh“,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Canava brodată cu interludii postmoderne de Marinela Florea sursa: Agenda LiterNet
  "Imaginaţia este trecerea de la mitul sacru la emoţia pur laică şi se bazează pe inspiraţia de a scăpa de moarte şi de vicisitudinile timpului"
  (Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului)
  Regizorul Dragoş Galgoţiu ne invită cu ocazia fiecărui spectacol pe care îl pune în scenă la o subtilă hermeneutică a textului dramatic. Ultima piesă oferită publicului este cel mai cunoscut text dramatic scris de Pedro Calderón de la Barca, Viaţa e vis (1629-1635).
  Piesa jucată pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti se aseamănă cu o canava brodată cu interludii postmoderne (fractalitatea scenelor şi a discursului teatral, fina examinare a stărilor interioare de conştiinţă, accentuarea crizei existenţiale a personajelor), inserţii baroce pentru a plasa drama în contextul în care a fost creată (fragmentele muzicale care anunţă apariţia personajelor pe scenă, proiecţiile cu fragmente din tablouri celebre ale epocii baroce) şi cu un inventar
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Dragoș Galgoțiu visează confuz la Odeon de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Dragoș Galgoțiu visează confuz la Odeonde: Cristina Modreanu NR. 105 9 Februarie,
  Exegeții au identificat de multă vreme pericolul ca, în lipsa unui tratament pentru scenă adecvat, teatrul poetic al lui Calderon de la Barca, cu scriitura lui barocă,bazată pe întorsături spectaculoase de frază, să se transforme într-un cod cifrat pentru ascultător/privitor. Spectacolul lui Dragoș Galgoțiu cu Viața e vis la Odeon nu face decât o demonstrație practică în acest sens.
  Regizorul Dragoș Galgoțiu și-a creat deja faima de ”creator complex”, cu un discurs hiperintelectualizat, dar nu întotdeauna peisajul simbolic accidentat al spectacolelor sale este semnul unei geografii autentice. Deseori, el seamănă cu terenul special preparat pentru o cursă cu obstacole, un fel de competiție atât pentru performeri, cât și pentru spectatori. Din păcate, lipsa de aderență a celor implicați la ”viziunea regizorală” – orice am fi de acord să denumim prin
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Teatru? Eh, vise... de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Vă fac o confidenţă încă din capul locului. Nu l-am înţeles niciodată pe Dragoş Galgoţiu. Mult timp am crezut că e un regizor special, ale cărui montări sunt greu de desluşit. Aproape de fiecare dată, am intrat în spectacolele sale ca într-o junglă virgină, în care mă aşteptam să găsesc tot felul de bizarerii, senzaţii tari şi nu toate plăcute, creaturi şi creaţii ciudate, o atmosferă apăsătoare, solicitantă, din care odată ieşit, cu greu te mai aduni. Ei, bine, nu m-a contrazis, şi, de fapt nu s-a contrazis, niciodată. Aşadar, nici de această dată.
  Teatrul Odeon este un spaţiu în care Dragoş Galgoţiu se simte ca acasă. A lucrat mult aici, e o instituţie în care experimentul este cultivat, încurajat iar producţiile din repertoriu sunt cât se poate de diverse. De această dată, sursa de inspiraţie este "Viaţa e vis" de Calderon de la Barca, o meditaţie pe tema puterii, a luptei omului cu propriile limite, a diferenţei dintre
  Citeste tot pe Port.ro