editeaza

• 1
• 2
• 3

• Odiseea corpor(e)alității de Ioana Săndulescu sursa: b-critic.ro
  În „mini-interviul de luni”, acordat Teatrului Excelsior, pe scena căruia a luat naștere montarea Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, după Gargantua și Pantagruel, opera lui Rabelais, Horia Suru, regizorul din spatele poveștii, invita spectatorul la o „degustare” liberă a spectacolului, lipsită de așteptări susceptibile de a corupe, de a perverti atât receptarea actului artistic cât și, implicit, trăirea autentică, spontană, necondiționată de preconcepții inhibatoare, incapacitante. Este, pe de o parte, o invitație aproape terapeutică de a te debarasa de tensiunile cotidiene înainte de a intra în sală, dar, pe de altă parte, este și un îndemn la curaj, la curajul de a te expune unei reprezentații artistice complet descoperit, vulnerabil, neînarmat cu arsenalul referințelor culturale, morale, estetice… Și, într-adevăr, dacă reușești să ții seama de această indicație oportună cu privire la raportarea față de
  Citeste tot pe b-critic.ro
• Un vis preaplin cu de toate, dar nu pentru toți de Oana Bogzaru sursa: Yorick
  Când ți-e în joc renumele sau debutul, sau nici măcar atât, nu prea mai ai curaj să te joci, să nu mergi la sigur, să riști și să abordezi un text de neabordat. Horia Suru trece peste toate aceste „frici” și își asumă un spectacol care s-ar putea să enerveze pe mulți și să bucure puțini spectatori sau invers. Despre „Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François”, inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais, noua premieră de la Teatrul Excelsior, se poate spune în primul și în primul rând că e un spectacol făcut cu multă bucurie, din care răzbate energia unor tineri actori pe care nici nu-i recunoști dincolo de machiaj și de costume. Nu există ego-uri cât China, nu există replici pentru care să te lupți, nu ai de ce să-ți dorești să ieși în față, ci trebuie să te coordonezi cu ceilalți, să ai atenție distributivă, să-ți dozezi energia și să fii foarte, foarte expresiv. Sună ca o lecție
  Citeste tot pe Yorick
• Domnul François şi viaţa lui în artă la Teatrul Excelsior de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Teatrul şi metaforele lui. Multe îi sunt permise teatrului. În numele metaforelor de tot felul. În spatele convenţiei, creativitatea e liberă să imagineze fel şi fel de formule care să spună o poveste. Indiferent de forma de expresie, dincolo de invenţii mai mult sau mai puţin şugubeţe, orice spectacol, în mod declarat sau nu, îşi propune să livreze publicului o naraţiune cu logică proprie, care transmite un mesaj, emoţie, o stare de spirit, un dram de adevăr, un gând pe care să îl revizitezi odată ieşit din sală. E imposibi ca spectacolul de teatru să nu vrea să comunice cu spectatorii săi. Teatrul, indiferent de forma sa, este o artă a comunicării explicite.
  Horia Suru a ales să comunice codificat prin spectacolul pe care l-a montat la Teatrul Excelsior. „Viaţa plicticoasă şi preaplină a visătorului François” inspirată din „Gargantua şi Pantagruel” a domnului Rabelais, aşa cum ne este prezentat titlul în afiş, este un
  Citeste tot pe Yorick