editeaza

• 1
• 2
• 3

• Centenarul în teatru sau De ce Viforul? de Cristina Modreanu sursa: Scena.ro
  Lipsa de imaginație a producătorilor teatrali din România este cea mai evidentă trăsătură scoasă la iveală până acum de aniversarea Centenarului României Mari. Pentru claritate, producători = directori de teatre.
  Ce s-a întâmplat până acum ”cu ocazia centenarului” în teatrele din România (după știința mea, conform comunicatelor de presă)? A fost produs un recital numit Treptele Unirii (Nottara&Teatrul Național Craiova), a avut loc un vernisaj al unei expoziții cu piese din Muzeul Teatrului la Naționalul din Iași (piese care altfel sunt depozitate în condiții precare după ce spațiul în care erau expuse a fost retrocedat, iar Ministerul Culturii nu găsește un altul potrivit acestui scop – presupunând că îl caută). Și, în sfârșit, a fost montată piesa Viforul de Barbu Ștefănescu Delavrancea de două ori – la Nottara, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu (într-un spectacol au fost comasate toate cele trei piese din trilogie – Apus
  Citeste tot pe Scena.ro
• „Viforul” care spulberă istoria la TNB de Horia Ghibuțiu sursa: Blog de ziarist
  Am plecat încântat după „Viforul”, pus în scenă la Teatrul Național din București de regizorul Alexandru Dabija. Am văzut spectacolul din a treia încercare, ratasem cele două premiere, dar a picat tocmai bine, căci afară încă se mai văd urmele viforului nostru bucureștean, de sfârșit de martie 2018.
  La 108 ani de când acest spectacol irumpea sub luminile rampei de la vechiul Național, cel de lângă Palatul Telefoanelor, noul „Vifor” e un „statement”: o declarație de independență a Teatrului Național față de istoria noastră scorțoasă, intangibilă, imposibil de interpretat decât în cheie sforăitoare, bună de recitat numai având ca fundal sonor (dez)acordurile melodiei „Noi suntem români”.
  Să nu vă imaginați că „Viforul” după Barbu Ștefănescu Delavrancea (cu texte din Dimitrie Cantemir, Ion Neculce și din cartea populară „Fiziologul”) e ireverențios la adresa străvechilor slove ori la adresa celor care le-au
  Citeste tot pe Blog de ziarist
• O brambureală de experiment de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Un admirabil program de sală, ca o scurtă lecție informativă despre istoria noastră din secolul al XVI-lea, prin scurte comentarii semnate de nume ilustre, pune în lumina prezentului tema piesei “Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea – pofta sângeroasă de putere a descendentului lui Ștefan cel Mare. Piesa face parte din “Trilogia Moldovei”, începută în 1909 de dramaturg, lansată cu “Apus de soare” evocare a eroului neamului Ștefan cel Mare, continuată cu “Viforul” despre Ștefăniță Vodă descendent al domnitorului și “Luceafărul” despre Petru Rareș, de două ori domnitor al Moldovei, fiul legitim al marelui Ștefan. Intențiile lui Barbu Ștefănescu Delavrancea în “Viforul”, o piesă simplist construită, erau de a condamna demența poftei de putere a lui Ștefăniță Vodă și debandada provocată în societatea timpului. De la susținerea argumentată a acestei teme în programul de sală până la realizarea spectacolului
  Citeste tot pe Spectator
• Richamlet Vodă de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  La 100 de ani de la moartea lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Dabija dă un suflu nou piesei Viforul (1909) din Trilogia Moldovei. Ştefăniţă (1506-1527), fiul lui Bogdan al III-lea, nepotul lui Ştefan cel Mare şi oaia neagră a dinastiei Muşatinilor, înscăunat la 11 ani, sub regenţa boierului Luca Arbore, a avut timp pînă la 21 ani, cînd i s-au încheiat şi domnia, şi viaţa, să parcurgă dramele conducătorului, trecînd prin bătălii, intrigi de curte şi de alcov. S-a confruntat cu opoziţia boierilor, a căror putere, în sistemul politic bicefal al acelor timpuri, contrabalansa puterea domnitorului, şi a trecut la represiuni sîngeroase împotriva lor. Delavrancea porneşte de la fapte reale certe, dar include şi controverse sau neclarităţi, pe care le ficţionalizează. Rezultatul este o docu-ficţiune care conţine acţiuni istorice şi interpretări posibile asupra lor, o formulă dramaturgică valabilă pentru toate naraţiunile din Trilogia
  Citeste tot pe Dilema veche
• E ceva putred in Dorohoi! de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  When Delavrancea meets Shakespeare. Când Moldova are, aşa, un aer danez. Ar urma paralela Ştefaniţă Vodă-Hamlet, nu? Aici, însă, corespondentul just, fratele de sânge (şi cât sânge!) e mai degrabă Macbeth.
  Cam asta a făcut Alexandru Dabija din Viforul! La TNB. Chiar în anul centenarului. Ce? Cum? Delavrancea la TNB în anul secolului de stat-naţional? Trebuie pentru că este, mă-nţelegi, grandios, ultra-festiv, hiper-omagiant, aşa cum binemerită ţărişorul! Eh, asta e, că nu e!
  E mic (la Atelier, nu la Mare),
  Zglobiu (dacă pe ecranele atârnând pe la metrou vedeţi trei cetăţeni care vă privesc fix, cel mai probabil e vorba de Marius Manole, Marius Rizea şi Alexandru Voicu într-o bucată din video-ul spectacolului, selectată ca promo),
  Energic (Manole trebuie că face kilometri buni în ora şi 50 de minute cât e, aproape non-stop, pe scenă),
  Haios (se râde în rafale dese şi apăsate pe bază de umor de origine controlată),
  Deştept-Ireveren�
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Ştefăniţă Vodă – singur în Viforul hazliu de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Şi-am ajuns la început de Centenar. Nu prea avem noi strategie, din ultimele ştiri băgăm de seamă că s-a vorbit mult şi nu s-a pregătit mai nimic concret pentru 1 Decembrie-ul istoric care numai mâine nu-i poimâine. Dar în stil tradiţional, glăsuim întru patriotism şi mândrie naţională şi punem noi de o horă de Guinness Book sau ceva la inspirţia de moment, cât să nu rămânem cu micul strămoşesc în post, şi cam atât. Până când se pun de acord comitetele şi comiţiile la nivel înalt, cele mai doritoare de sărbătorire a evenimentului se arată a fi teatrele. Titlurile care aduc aminte de voievozi şi fapte vitejeşti, de acum 100, 500, 1000 de ani, stau înşirate în liste şi aşteaptă să îşi primească hlamidele şi săbiile pentru a se urca pe scene.
  „Viforul” lui Barbu Ştefănescu Delavrancea părea că a avut noroc şi a scăpat de monumentalitate şi patetisme odată montat de Alexandru Dabija. În loc de ditamai hărăbaia de scenă
  Citeste tot pe Yorick
• Alexandru Dabija și ”Viforul” la Teatrul Național din București de Dinu Grigorescu sursa: Revista Teatrală Radio
  Viforul este prăpădul care se năpusteşte asupra unei ţărişoare − Moldova − aflată la răspântia de imperii, în calea turcilor şi polonilor, rivalilor ţării, fiind nevoită să se lupte pentru supravieţuire cu armele din dotare: vitejia şi rezistenţa ostaşilor ţărani, dar mai ales cu diplomaţia voievozilor şi a boierilor/vornici şi pârcălabi, sub scutul ortodoxiei rurale, sub ofensiva catolicismului şi otomanismului. Nu a fost deloc uşor în acele vremuri, cum nu este nici astăzi, să fii drept, vertical şi respectat de vecini puternici. Numai că vodă Ştefăniţă, ajuns pe tron în adolescenţă datorită jocului ereditar de putere, nu încarnează calităţile ascendenţilor, ci defectele: patima timpurie a puterii statale, refuzul lucidităţii, bunătăţii şi limpidităţii, alegând cu voluptate calea desfrâului, drumul la beţii şi orgii până când comportamentul său deviant şi dăunător intereselor Moldovei este curmat prin otrăvire.
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Jocuri de putere, cu rasturnari spectaculoase de situatie, in Viforul, noua premiera de la TNB de D.S. sursa: hotnews.ro
  Drama istorică Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marius Manole în rolul lui Ştefăniţă Vodă va avea premiera în zilele de 6 şi 13 martie, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti. În Viforul, Alexandru Dabija răstoarnă discursul istoric și încărcătura sa mitologică, și face o „cronică” a vremurilor despre jocurile de putere, slăbiciunea și nesiguranța statului, despre cum binele și răul ajung să se uzurpe reciproc.
  Spectacolul e o provocare directă de a privi istoria cu luciditate, dincolo de înfățișarea dramei nevroticului Ștefăniță ‒ imaginea unui prezent deplorabil în raport cu trecutul aureolat ‒ și a blestematei sale domnii. Așezat de partea unui raisonneur discret, subtil ironic, regizorul observă imperfecțiunile care au măcinat mentalitățile și societățile în căutarea identității. Viforul lui Dabija e o zicere cu tâlc despre
  Citeste tot pe hotnews.ro
• Rătăciți în istoria Moldovei de Monica Andronescu sursa: Yorick
  E anul Centenarului și curg evenimentele, iar de la nivel oficial nimeni nu te lasă să uiți asta. În stil caracteristic românesc, atunci când e vorba de festivism, se face ca la carte, până ajungi la saturație. În seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri intră și spectacolul „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, pus în scenă la Teatrul Național din București, de regizorul Alexandru Dabija. Pentru că nepreafiind texte care să se ocupe strict de Centenar – slavă Domnului! – s-a apelat la un truc. Mai exact, brusc toată dramaturgia istorică de care nu s-a atins nimeni de ani întregi a devenit dintr-odată interesantă și tot ce ține de istoria României a fost adus din condei în așa fel încât „vine de se leagă” cu Centenarul.
  Pe jumătate este și cazul spectacolului de la TNB. Cel puțin în ce privește premisa. Mai departe, însă, ce face Alexandru Dabija cu textul lui Delavrancea e o altă poveste. Îl scoate puțin din
  Citeste tot pe Yorick