editeaza

• Viitorul e în ouă de Ionesco, în regia lui Măniuţiu de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Zilele acestea au loc primele trei spectacole cu Viitorul e în ouă de Eugène Ionesco, în viziunea originală a lui Mihai Măniuţiu. Traducerea piesei le aparţine lui Vlad Russo şi Vlad Zografi şi a fost publicată în ediţia Ionesco de la Humanitas. Printre interpreţii aleşi de Mihai Măniuţiu pentru această nouă premieră a sa se numără Marius Bodochi, George Ivaşcu, Ioana Flora, Dana Pocea, Raluca Penu, Irina Bîrlădeanu, Romeo Pop, Carmen Stimeriu, Daniela Ioniţă, Ilie Georgian, Mihaela Modorcea, Gabriela Modorcea.
  Spectacolul face parte din integrala Ionesco pe care Theatrum Mundi şi-a propus să o ofere publicului. Au avut loc pînă acum spectacolele cu Lecţia în regia lui Horaţiu Mălăele, Regele moare în regia lui Victor Ioan Frunză şi Pietonul şi furia de Alexander Hausvater. Viitorul e în ouă este a patra dintre premierele Ionesco puse în ultimii ani la Theatrum Mundi.
  În ceea ce-l priveşte pe regizorul acestui spectacol, Mihai Măniuţiu,
  Citeste tot pe România Liberă
• Urmele roşii ale trecutului - Viitorul e în ouă de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Într-un spaţiu teatral circular, plasat la limita dintre închisoare şi circ (scenografia Iuliana Vâlsan), se naşte la Theatrum Mundi, sub semnătura lui Mihai Măniuţiu, un eseu scenic despre lumea de mâine văzută cu ochii de azi întorşi spre ieri.
  Paradoxala demonstraţie pleacă de la piesa lui Eugen Ionescu, Viitorul e în ouă, pentru a ajunge să vorbească despre lucruri care ne dor de câte ori privim astăzi în jur. Generaţia părinţilor, reprezentată de familia Jacques şi familia Roberta, îşi asistă odraslele în speranţa că acestea vor "produce", în numele perpetuării speciei. Cele două fiinţe tinere (Ioana Flora şi George Ivaşcu), atinse de o neştiută maladie, zac inerte una lângă alta, fiecare pierdută în apăsătoarea-i singurătate. Eforturile celor din jur - părinţi, rude, prieteni, cu toţii purtând zeghe, chiar dacă aurite -, înşirate pe gama unică a obsesiei pentru împlinirea rutinei domestice obligatorii, alcătuiesc o
  Citeste tot pe Gândul
• Maniutiu ii numara ouale lui Lenin de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Cind "Viitorul e in oua", ipoteza avansata de Eugen Ionescu, prezentul e dominat de teroarea asemanatoare ascutirii luptei de clasa, asa cum demonstreaza fara ipocrite pudori spectacolul lui Mihai Maniutiu de la Theatrum Mundi.
  Constructia centrala din spatiul de joc (Iuliana Vilsan) este un cerc facut sa se invirteasca, initial impodobit cu portretele lui Lenin, cel oficial, dar si cu fotografia facuta cind era grav bolnav, ca "o leguma" cum se spune in mod popular, dar considerat in continuare unul dintre farurile revolutiei mondiale si conducatorul primului stat comunist din lume.
  Intre acest cerc si peretii de carton, imprejmuind sala, gauriti la nivelul capului, noi, spectatorii. Nu tuturor le este dat sa afle ceva despre esenta viitorului, a celui care o sa fie, dar mai ales a celui care ar fi putut fi. S-ar fi putut intimpla ca nu ideologia luptei de clasa sa inflacareze masele, pina la crima, ci aceea, initial mult mai placuta a impreunarii in scopul prelungirii rasei,
  Citeste tot pe Cotidianul
• "Viitorul e in oua" numai la Theatrum Mundi de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Un spectacol de circ politic dezlantuit face Mihai Maniutiu la Theatrum Mundi, in cadrul integralei Ionesco. Cei care cunosc opera reputatului regizor isi amintesc de "Lectia" lui din 1990, pusa in scena la nationalul clujean, ca de un pandant al acestui nou spectacol Ionesco al sau. Maniutiu insusi marturiseste ca e o legatura, de viziune politica, intre cele doua spectacole. Doar ca acela din 1990, fiind realizat imediat dupa caderea comunismului era, spune el, prea incrancenat, atat de incrancenat incat nu ar mai putea fi suportat astazi.
  Spectatorul din serile trecute de la Mundi se trezeste in fata unui ring circular, pe care sunt plasate portrete ale lui Lenin. Piesa lui Eugene Ionesco nu stim daca a fost scrisa, atunci, in 1951, cu gandul neaparat la ticurile ideologice ale comunismului. Mai degraba este o reactie a unui scriitor liber in spirit la orice incercare de incatusare a fiintei umane. Cei doi tineri insuratei, Jacques fiul si Roberta, sunt in centrul atentiei
  Citeste tot pe România Liberă