editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Shakespeare-ul domnului Frunză de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Se râde atât de mult şi de deştept, de variat, de neaşteptat, de dezinhibat în spectacolele lui Victor Ioan Frunză, încât celelalte piese ale momentului ce-şi zic comedii au o problemă în a-şi convinge spectatorii să schiţeze măcar un surâs. S-a format, în trupa aceasta de actori născută şi maturizată de Frunză şi Adriana Grand, cea mai omogenă, serioasă şi importantă din câte are Bucureştiul teatral al momentului, un soi de tripletă de aur a comicului: Adrian Nicolae - Sorin Miron - Andrei Huţuleac. Asta nu înseamnă defel că celelalte vedete ale grupului, George Costin, Nicoleta Hâncu, Alexandru Pavel, n-ar fi protagoniştii a numeroase scene de comedie, doar că cei trei au deja aura actorului a cărui simplă prezenţă te împinge în proximitatea râsului. De acord, se ascunde un enorm pericol de manierizare în această ipostază, dar e de presupus că tinereţea, curajul şi inteligenţa îi vor scuti de transformarea lui în realitate.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Instinctul fericirii de Răzvana Niţă sursa: Revista Teatrală Radio
  Presupun că ştiţi, Constituţia ne spune că Fericirea e un drept al fiecăruia dintre noi, pe care chiar ea, legea fundamentală ni-l garantează. Din spectacolul lui Victor Ioan Frunză şi al actorilor lui minunaţi reiese ceva şi mai important. Omul, fiinţa umană este orientată instinctiv către fericire, aşa cum e către libertate şi nevoia de afecţiune. A simţi, a dori, a îndrăzni sunt de fapt porniri instinctive către fericire.
  Această variantă a Visului shakespearian este una viscerală, carnală. Puck este un teluric, regele carnavalului, duhul visului, capul răutăţilor, cel care face şi desface „cununiile” pasiunii, un geniu care experimentează pe trupuri şi nu pe suflete şi creează complicităţi. E însăşi materia nestăpânită, neîmblânzită şi de necuprins – ceea ce ne scapă mereu, partea misterioasă a naturii noastre.
  Regizorul a construit cu minuţiozitate, tenacitate, activând fantastice resorturi creative, scenele celor
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Rostul libertăţii, rostul teatrului de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Oare câţi dintre cei ce s-au bucurat, au râs, s-au emoţionat atunci când au urmărit într-o sală de teatru un spectacol cu piesa „Visul unei nopţi de vară” s-au întrebat vreodată când anume se petrec întâmplările istorisite de Shakespeare?
  Nu în ce an căci nu acesta contează la urma urmei cum poate contează prea puţin să ştii că marele Will a scris Visul… în perioada în care lucra la aşa-numita Tragedie Lancaster, adică între Richard II şi Regele Ioan. Ci în ce perioadă a anului. Pentru că nu e defel neimportant să afli că „noaptea de vară în care se petrece această comedie este de fapt noaptea Sânzienelor şi aceeaşi noapte în care se adună hinduşii ca în practicile tantrice să preschimbe profanul în sacru. Noaptea încălcării tabuurilor, noaptea visului despre împlinirea lucrurilor neîmplinite. O noapte a nebuniei- a libertăţii viselor descătuşate de chingile, normelor şi obiceiurilor. Ielele sălbatice dezlănţuite
  Citeste tot pe Adevărul
• Râsul, basmul și sarcasmul de Doru Mares sursa: Yorick
  Premieră a acestei toamne, la Teatrul Metropolis, „Visul unei nopți de vară” a lui Victor Ioan Frunză, după Shakespeare, este nu doar un spectacol sclipitor în exuberanța sa, dar și un model (în sensul de obiect-pilot) de exprimare-existență artistică. Relocarea sa, în spirit și literă, în perimetrul marilor experiențe de acest gen (montarea unui spectacol de sorginte shakespeariană, în context, este relevantă) devine obligatorie nu doar prin prisma esteticului, dar și prin aceea a unui soi de etică atât socială, cât și profesională. Așadar:
  Cea dintâi experiență de excepție este asumarea adaptării la realitatea imediată a textului, fără pierderea caracterului universal (nu doar în spațiu, dar și în timp) inițial. Vreau să spun, textul rescris de către regizor, creație autonomă, în definitiv, este de un ludic și de o inventivitate uluitoare. Joaca de-a cuvântul, de-a sintagma și de-a replica de proporții țin de dramaturgia de cea
  Citeste tot pe Yorick
• „Visul unei nopţi de vară“, spectacol-eveniment la MetropolisCitiți în Ziarul Metropolis http://www.ziarulmetropolis.ro/visul-une de Val Vâlcu sursa: Ziarul Metropolis
  Premiera de la Metropolis nu este o piesă de teatru în simplul sens al cuvântului. De altfel, în programul de sală este trecută drept „comedie cu oameni şi zei“. Este multă comedie, fără îndoială, în „Visul unei nopţi de vară“, se râde sănătos, minute în şir.
  Dar piesa lui Shakespeare, adaptată zilelor noastre de Victor Ioan Frunză, aduce pe scenă și tristeți, și miracole. Are mult erotism, dar reușește să nu fie obscenă. Versurile rămân fidele originalului, dar sunt totuși moderne, traduse nu doar din engleză în română, ci și din prăfuit în actual. Așa cred că și-ar fi pus în scenă piesa, chiar autorul, dacă trăia în secolul nostru.
  Revin la ideea că „Visul unei nopți de vară“, în viziunea scenică a lui Frunză, nu este o simplă piesă de teatru, ci un spectacol complet, care hipnotizează sala. Impresionant este ritmul de-a dreptul cinematografic, succesiunea extrem de rapidă a scenelor, fără pauză,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Vis într-o noapte de vară de secol 21 sau dragostea înseamnă manipulare de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Într-o lume teatrală sufocată adesea de teatrul cu mesaj și de teatrul transformat în instrument de propagandă, în teatrul cu o mult prea pronunțată culoare politică, în teatrul „corect politic”, Victor Ioan Frunză este unul dintre creatorii care aleg teatrul de artă, în forma lui contemporană, desigur. Teatrul care cercetează, teatrul care propune interpretări și reinterpretări ale textelor clasice și nu numai, teatrul care vorbește despre adevăruri general umane și despre modificările lor subtile de-a lungul timpului și al istoriei culturii, cele care, de altfel, surprind cel mai bine esența societăți(lor).
  Este pentru a treia oară când Victor Ioan Frunză pune în scenă „Visul unei nopți de vară”. Întâi la Cluj, în 1998, apoi la Brăila, în 2006, iar acum la Teatrul Metropolis din București. Fără să semene deloc între ele, cele trei montări au reprezentat, după cum declară chiar regizorul, trei etape diferite și trei niveluri
  Citeste tot pe Yorick