Trupuri scăldate în lumina care le subliniază vulnerabilitatea, care violentează privirea, care induce transa (nevoia de a proiecta într-un alt timp o sensibilitate ultragiată), trupuri contorsionate, care exprimă prin mișcări discontinui multiple traume, suflete rănite care nu spun, ci duc cu sine o poveste. Povestea e fragmentată, ea nu există decât din intersectări nevrotice, dureroase cu ceea ce înseamnă viața și alegerile personale într-o lume în care alegerea nu este niciodată simplă, ci, mai degrabă, ești ales să duci cu tine urmele opțiunilor celorlalți decât să alegi la rândul tău. Povestea se face într-un prezent scenic în care se suprapun trecutul și viitorul, în care scenele autonome își găsesc locul (întotdeauna ușor mișcat, parcă nu întru totul de acolo, căci orice fluctuație, orice mișcare a conștiinței le poate reordona semnificația) în uriașul puzzle al receptării de către spectator a unor destine.
Citeste tot pe
Art Act Magazine
