Dacă ar fi să spun care sunt bănuielile mele în privinţa ambiţiilor nutrite de Catinca Drăgănescu în clipa în care s-a gândit să monteze pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad în cel mai neclasic mod cu putinţă „Pescăruşul”, cred că cel mai simplu ar fi să afirm că regizoarea a vrut să se ia la trântă nu doar cu toate prejudecăţile din lume, ci şi cu aproape tot ceea ce s-a scris până astăzi despre celebra piesă a lui Cehov.
Catinca Drăgănescu demontează, desface, remontează, remixează, cum se spune astăzi, prima şi poate cea mai cunoscută dintre scrierile cu adevărat cehoviene ale lui Anton Pavlovici, o transferă, o relochează în zilele noastre, dorind, în primul rând, să demonstreze că cel care este recunoscut îndeobşte drept dramaturgul de la care începe revoluţia formelor şi formulelor dramatice şi dramaturgice în secolul al XX lea poate fi nu doar aproapele nostru, aşa cum imbatabil a arătat într-o
Citeste tot pe
Adevărul
