editeaza

• De văzut şi revăzut de Oltița Cântec sursa: suplimentuldecultura.ro
  Am văzut Zic Zac al Andreei Gavriliu şi Ştefan Lupu de mai multe ori, la câteva intervale de timp, dar, de fiecare dată, cu aceeaşi încântare. Spectacolul acestor doi tineri, plus Gabriel Costin, care li se alătură în distribuţie, îţi arată că teatrul românesc, aşa păcătos cum este el în acest moment, are speranţă. Că există artişti la început de carieră care fac totul şi încă ceva pe deasupra pentru a se putea exprima creator, pentru a-şi împlini chemarea. Deşi l-am văzut de, cred, trei ori, n-am apucat niciodată să scriu ca lumea despre el. L-am aşezat în toate topurile personale, pe poziţii de frunte, i-am felicitat pe realizatori, i-am şi invitat, ca selecţioner, la ediţia cu numărul şase a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), dar, în vârtejul atâtor evenimente ale anului 2013 pe care trebuia să le comentez, acestuia nu i-am acordat atenţia critică meritată. O fac acum.
  Pe Andrea Gavriliu am
  Citeste tot pe suplimentuldecultura.ro
• O călătorie a două trupuri de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  E greu să nu te entuziasmezi atunci când te afli în faţa unui spectacol precum cel numit mai sus, debordând de creativitate şi energie, construit cu inteligenţă şi atenţie pentru detaliu şi pentru regulile jocului: jocul de-a cuvintele, de-a mişcarea, de-a muzica, de-a noi înşine. Şi asta pornind chiar de la titlu, care te duce cu gândul la zig-zag, utilizat ca atare la nivel de construcţie, pretându-se şi la diverse flic-flac-uri lingvistivce (zic una şi apoi zac, zic alta şi zac iar - zig-zag e zic-zac în franceză, după cum e şi cik-cakk în maghiară) sau de situaţie. Jocul foarte organizat de-a sunetele care se combină în cuvinte este continuat cu sunetele muzicale care se prelungesc în mişcări, după care mişcările alcătuiesc imagini, imaginile nasc alte cuvinte, acestea se înlănţuie ulterior în fraze - sau frânturi de fraze - pentru ca în final să deseneze o geografie sentimentală guvernată de un atotputernic disco-freak,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Când “Zic Zac” provoacă spiritele de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Dacă vedeţi afişul cu “Zic Zac”, nu ezitaţi să mergeţi la acest minunat spectacol de teatru-dans. Este un frumos produs artistic românesc “pentru export”. Aşadar, e de calitate! După ce i-a făcut pe mai mulţi oameni de teatru – membri ai unor jurii şi critici ­ să exclame “Minunat!”, această producţie UNATC, creată de Andreea Gavriliu “rezemată” de Ştefan Lupu, după cum este trecut pe afiş, a fost invitată la foarte multe festivaluri care vor avea loc în acest an: Sibiu, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, Arad, Oradea, Iaşi... Andreea Gavriliu ne-a spus că la sfârşitul lunii mai “Zic Zac” se va juca la Londra. De asemenea, directorul ICR Viena, Irina Cornişteanu, “va face tot posibilul” ca acest performance să ajungă şi la Festivalul Internaţional de Dans “ImpulsTanz” din capitala Austriei.
  Am certitudinea că spectacolul, cu două “personaje principale” ­ Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu – şi cu un personaj
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Acesta este limba cu care dansăm de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Ca să intri în Zic Zac, trebuie să înţelegi de la bun început că aici nu există nicio alternativă pentru întâlnirea cu frica decât frica înălţată la rang de dans. Cu cât mai mare frica, apare cu atât mai mult dans, cu cât mai mult dans, cu atât mai puţină frică sau "frică de frică". Până data viitoare. Şi tot aşa. Cert e că în Zic Zac nu se zace deloc, pentru că dansatorii şi actorii implicaţi - Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin - au inteligenţa de a transforma inclusiv momentele vag statice în secvenţe dansante.
  Reprezentaţia din 13 martie 2014 de la Godot Cafe-Teatru a marcat împlinirea unui an de la prima aducere în scenă a minunatului "produs" marca Andrea Gavriliu. Din momentul în care Zic Zac s-a mutat de pe scena UNATC - spectacolul constituind, în primul rând, examenul de disertaţie al coregrafei - în teatrele din toate colţurile ţării, a creat în jurul său o efervescenţă care a lipsit prea multă vreme din
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• În numele valorii de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Adoraţia din partea altora a fost una dintre principalele obsesii ale vieţii lui Jean-Paul Sartre. Cea necondiţionată, dăruită de Simone de Beauvoir, nu i-a fost pesemne îndeajuns autorului „Cuvintelor“. Megalomanul Sartre şi-a dorit o adoraţie masivă, „en gros“, colectivă, de mase, la fel cum şi-a dorit mitificarea, zeificarea încă din timpul vieţii. În numele şi pe altarul lor a făcut toate compromisurile posibile.
  A înţeles repede şi nu a uitat niciodată că a fi la modă ori a mima că e la modă reprezintă mijlocul prin care îşi poate asigura îndeplinirea dorinţei. A fost comunist într-o perioadă în care era „trendy“ să fii astfel. A susţinut sus şi tare că Stalin are întotdeauna dreptate fiindcă era de bon ton, într-o anumită epocă, într-un Occident vrăjit şi-o Franţă parcă orbită şi incapabilă să reacţioneze la realitate să fii port-drapelul sau garantul unei ideologii ce s-a dovedit a fi una dintre marile
  Citeste tot pe Adevărul
• ZIC ZAC – the power of music de Mimo sursa: Gingergroup
  O unguroaică din Sfântu Gheorghe se sprijină pe un român din Sfântu Gheorghe. N-are a face spectacolul ZIC ZAC, examenul de master coregrafie an II UNATC al Andreei Gavriliu cu povestea din Covasna. Dar ar reprezenta-o atât de bine! Aşa cum face şi proiectul ăsta. Însă, revenind la dans.
  Un el şi-o ea îşi lasă corpurile ghidate de muzica dintr-un club. Pretext bun muzica asta ca să exprime îndrăgostire, iubire, ceartă, suferinţă, împăcare, zâmbete şi tristeţe; ca să te facă să îl accepţi pe celălalt aşa cum e, chiar dacă îi place să danseze pe manele, însă se înduioşează şi pe muzică clasică; ca să vezi cât de mult se poate undui Andrea Gavriliu, copil-balerină în Herr Paul-ul lui Afrim şi coregrafa lui Iulius Caesar, care sparge aerul în bucăţi cum alţii sparg seminţe; ca să te uiţi cruciş după mimica lui Ştefan Lupu şi dansul lui cu o cravată prinsă de un picior; ca să râzi în hohote când Edison are probleme cu
  Citeste tot pe Gingergroup
• Funcţia primordială a trupului este susţinerea creierului de Livia Stoica sursa: Agenda LiterNet
  "La noi întotdeauna pasiunea s-a confundat cu talentul", spunea Caragiale. Da, aşa este. Nu îndrăznesc să îl contrazic pe bibic. Dar ce ar fi un artist talentat fără pasiune? Un agent de bursă care-şi calculează profitul în funcţie de fluctuaţiile economice. Bine a anticipat Gauguin economia post impresionistă atunci când s-a lăsat de bursă.
  Pentru mine, un dansator care excelează tehnic dar lipsit de pasiune este ca o maşină nemţească. Nu te va lăsa niciodată baltă, dar nici nu-ţi va da vreo senzaţie de adrenalină. Făcând o paralelă, spectacolul Andreei Gavriliu mi s-a părut ca o fetiţă care dansează în ploaie cu gura până la urechi. Atât de viu.
  Când m-am suit în autobuz după terminarea spectacolului Zic Zac, mă bâţâiam pe scaun ca un Goe nerăbdător; numai că în loc să aştept să vină trenul, eu aşteptam să vină DJul cu arici că să încep să dansez.
  Ce am apreciat la acest spectacol a fost naturaleţea şi aparenta
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Zic Zan, afrimian - Zic Zac la UNATC, în Gala absolvenţilor, 2013 de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Am încheiat 2012 cu călătoria fantastică prin imaginaţia cuplului Radu Afrim & Luiza Zan, oamenii care au structurat pixelii şi semitonurile Năpastei de la TNB, întâmplarea pe care o numeam "cel mai underground spectacol de teatru ce poate fi văzut în Bucureştiul acestor zile". La cinci luni distanţă, m-am pomenit prins într-un univers-geamăn, născut, de asta dată, de închipuirea Andreei Gavriliu, proaspăt absolventă a Master-ului de coregrafie al UNATC.
  Zic Zac e un teribil de afrimian spectacol de dans contemporan, pe care Andrea îl joacă cu o poftă enormă, împreună cu colegii ei Ştefan Lupu şi Gabriel Costin, în entuziasmanta scenografie a Andreei Săndulescu. Şi cum ar putea fi altfel din moment ce Andrea Gavriliu a început să-şi facă un nume dansând în Herr Paul de Tankred Dorst, montarea-cult a lui Afrim din 2009 de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ?
  Melanjul dichisit de muzici pop şi sofisticăreli electro, mix-ul delicios de
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• O lecție de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Am scris cu vreo două-trei zile în urmă, sub presiunea impactului emoţional provocat de valoarea ieşită din comun a spectacolului, o entuziastă, o puţin altfel de cronică la minunatul Zic Zac. Un spectacol pe care l-aş revedea oricând cu mare, cu imensă plăcere. Un spectacol-fenomen.
  Precizam în respectivele însemnări că am văzut montarea cu ocazia Festivalului Eurothalia, organizat de Teatrul German de Stat din Timişoara şi de remarcabilul lui director, Lucian Vărşăndan. Cu câteva zile bune înainte de reprezentaţie, am observat pe Facebook, reţeaua socială adesea acuzată de încurajarea frivolităţii şi a unor false, artificiale relaţii inter-umane, o mobilizare aparte. Mulţi, foarte mulţi dintre prietenii mei virtuali, unii, vreau să sper chiar prieteni reali, din lumea artistică timişoreană, aşteptau, şi o făceau iarăşi cu emoţie, întâlnirea cu acest spectacol despre care toată lumea vorbeşte. În seara reprezentaţiei,
  Citeste tot pe Adevărul
• Cronică de spectator fericit de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Anul acesta mi-a fost peste poate să fiu prezent la Timişoara pe toată durata celor opt zile ale Eurothaliei, festivalul european de teatru în cursul căruia Teatrul German de Stat din localitate şi-a sărbătorit cu eleganţă cei 60 de ani de existenţă, dar şi anvergura valorică dobândită mai cu seamă în vremea din urmă.
  Nu am, aşadar, o privire generală asupra manifestării, nu mă pot încumeta să stabilesc ierarhii axiologice pretins obiective. Îmi îngădui, aşadar, luxul de a fi declarat subiectiv şi să spun că două au fost spectacolele (cu excepţia Pescăruşului, excelentă producţie a Teatrului-gazdă, comentată în detaliu la vremea premierei) văzute de mine, spectacole ce m-au interesat în mod deosebit. Şi pentru că tocmai mi-am declarat subiectivitatea, merg până la capăt şi recunosc că mi-au plăcut, m-au făcut fericit, m-au încântat de-a binelea. E vorba despre spectacole diferite din toate punctele de vedere, spectacole provenind
  Citeste tot pe Adevărul