Un personaj cu o faţă cadaverică, ghiare vineţii numai la o mâna, ciorapi rupţi şi aer diavolesc stă aşezat pe nişte lespezi de beton, care ulterior vor deveni pietre de mormânt. Din câte ne spune şi după înfăţişare pare în pericol de a muri de foame. "Aş vrea să te mănînc, să ştii", sunt primele cuvinte pe care le rosteşte, iar pe faţă i se lipeşte un rânjet care nu va fi înlocuit decât rareori de expresia unei suferinţe sau neputinţe adânci.
Ajuns acum la limita umanului, sau chiar dincolo de ea, personajul pare tot timpul cu un picior în lumea luminii şi a afecţiunii şi cu celălalt în lumea morţii, a violenţei şi a cruzimii. Chiar el ne spune că a existat o vreme în care avea "picioare foarte mici şi durdulii, / iar lumina soarelui speria şoriceii din bucătăria de vară" - aşadar nu a trăit dintotdeauna în locul sinistru în care îl vedem azi - însă semnele nebuniei erau prezente încă de atunci. Plăcerea bolnăvicioasă cu
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
