editeaza

• 1
• 2

• Poeticească alcătuire pre scenă de Adrian Țion sursa: Tribuna
  Biruit-au gândul cel sobornicesc, eliberat din temniţa zavistiei şi, întru serbarea din mai an a unirii celei mari, trupa actoricească aciuată în urbea de la poalele dealului ce Feleacu îi zice s-a învrednicit a aduce înaintea domniilor voastre poemationul eroi-comico-satiric za (= despre) Tabăra ţiganilor, îndrieptat spre scenă de Cătălin Ştefănescu, cinstit jupân, măsurat şi garantat 100 la 100, aplecat asupra voroavelor scorniciorâte de Leonachi Dianeu, înalt dregător în judeţe şi slăvit mânuitor de slove iscusite din alt timp.
  Izvodirea faptei aparţine vestit aranjorului Alexandru Dabija, care luând în mână "jucăreaua" acoperită cu colb de cronici, a ales 21 de istrioni sprinteni să sufle viaţă în ea. Şi au suflat, mamă, din toţi bojocii, săracii, că mult s-au mai trudit! Dar nu i-a lăsat să joace tumba cum vor ei. Nu! El, onor Dabija (= veche familie boierească) i-a tras mereu spre slova neaoşă şi înţeleaptă ce atunci se lega
  Citeste tot pe Tribuna
• „Ţiganiada” noastră cea de toate zilele de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Cine suntem noi? Noi, noi. Ca popor, ca entitate naţională. Ce anume ne face să fim români? Râul, ramul care ni-i prieten numai nouă, Mioriţa noastră lae-bucălae, spiritul lejer de la Porţile Orientului, tradiţia strămoşească? Ce să fie oare? Hazul de necaz şi spiritul descurcăreţ, isteţimea noastră ageră care ne ajută să o scoatem noi cumva la capăt, maleabilitatea în gânduri şi simţiri clar ne sunt atribute de căpătâi. Dar doar atât? Vitejia cântată în ode şi învăţată la orele de istorie sună frumos, piepturile goale în faţa gloanţelor şi baioneta care înfrunta tancurile sunt bune pentru rime, e drept, dar parcă nu prea ne mai vine a crede că suntem cel mai curajos dintre popoarele de sorginte tracă. Şi-atunci, ce să fie oare? Ce sărbătorim noi la Centenar odată cu suta de ani de la întregire?
  Ar trebui să ne dea de gândit puţin epopeea noastră naţională scrisă acum mai bine de două sute de ani de Ion Budai-Deleanu.
  Citeste tot pe Yorick
• Seara în care m-am reîntâlnit cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Știm încă din anii 80, din vremea începuturilor lui regizorale, că lui Alexandru Dabija îi plac nespus poveștile și că îi este cum nu se poate mai dragă limba română. Ne-a dovedit-o în repetate rânduri, atunci când s-a apropiat și a adus pe scenă Jucăria de vorbe, când ne-a înfățișat „tragedia gastronomică” din Capra cu trei iezi, când a înscenat o pagină formidabilă din Moromeții lui Marin Preda, când ne-a prilejuit reîntâlniri cu Ivan Turbincă și Dănilă Prepeleac ori cu feeria Sânziana și Pepelea. Toate scrieri fundamentale ale literaturii române, toate „monumente de limbă românească”, așa cum spuneau pe vremea mea „dascăli mâncați de molii” pe care exclusiviștii din ziua de azi ar vrea să îi vadă goniți din școli. Așa cum ar dori să îi vadă și pe Creangă, pe Arghezi, pe Eminescu eliminați din manualele școlare pe motiv că ei nu ar mai spune nimic tinerei generații. Că plictisesc și că ar fi inabordabili.
  Citeste tot pe Yorick