"A School Girl's Diary" sau un alt fel de film de groaza...

publicat:
29.06.09
in sectiunea:
trimite si altora
Fest'Asia 2009 ne-a invitat sa vedem "A School Girl's Diary" (regia Jang In-hak) si sa radem amar. Un film de propaganda, facut in Coreea de Nord in 2006. Mergem la vizionare ca la un muzeu unde evolueaza, in libertate, o specie pe care o credeam disparuta de mult.

Rasete inregistrate la post-sincron (false, desigur), slow-motion, pionieri, cantece dedicate "mult-iubitului general", uzina, mirajul "apartamentului la bloc", fraze sforaitoare despre intaietatea patriei fata de viata de familie... Daca aveti varsta necesara, stiti desigur reteta. Iar daca nu... bine ati venit la lectia de istorie.

Replica aiuritoare: "tata este un ratat. [...] nici macar nu are acasa un portret cu mult iubitul general". Pentru generatia Y, este bine de precizat ca o asemenea replica, in Romania anilor '70, putea sa trimita un om la inchisoare.

Iubitul general face cameo

Si totusi, pentru un film de propaganda, figura mult-iubitului general intra in scena destul de rar - prin intermediul cantecelor care ii sunt dedicate, si a altor cateva referiri/replici.
Prim-planul pare a fi ocupat de drama unei familii sacrificate "pe altarul" cercetarii stiintifice. Bunica, sotia si cele doua fiice locuiesc la tara, in timp ce barbatul este la uzina, unde face niste "cercetari" invaluite intr-un penibil halou de mister.
Filmul ar putea fi privit si ca o meditatie despre creatie versus iubire.
Este iubirea sacrificiu (a la Cehov sau, mai degraba a la Jesus Christ :P ) iubirea adevarata? Este singuratatea indispensabila creatiei ("cercetarii", pentru exactitate)?

Painea noastra cea de toate zilele

Scena aiuritoare a filmului este, de departe, scena mesei: dupa un mic conflict familial pornit de la mancare - fetelor le-a fost rusine sa isi deschida pachetul cand au fost la picnic cu scoala, pentru ca mancarea era prea rudimentara (tatal-savant-salvator-de-patrie primea toate alimentele mai acatarii) - mama gateste o cina imbelsugata.
Imbunate ca prin minune, fetele ii cer iertare mamei, si intreaga familie mananca. Montajul si toate efectele regizorale converg inspre o "oda a mancarii", oda primita de publicul din sala cu hohote de ras.
Regizorul insista, lungind acumularea de efecte peste masura, si din nou sala rade cu intermitente, dar un pic prea tare si un pic prea fals... ca sa acopere un frison poate: inca nu au uitat ca "S-a facut foamea" in comunism; foamea era un instrument de manipulare umilitor de eficace...

Slow-motion pentru Coreea de Nord

Pionieri alergand fericiti pe un camp. In slow-motion, bineinteles.
Iata o premiza pentru cateva intrebari: in ce fel percepe ochiul virgin al spectatorului din Coreea de Nord aceste imagini? Si ce s-ar intampla daca ar veni si la ei o "revolutie" si s-ar deschide inca o piata de desfacere pentru lacomii born in USA? In ce fel i-ar impresiona pe coreeni mijloacele mult mai perfid-rafinate folosite in clipurile publicitare de azi?
Ii si vedem cumparand in carduri pasta de dinti "Colgate in trei culori, protejeaza de trei ori" (una dintre primele reclame pe care le-au vazut romanii dupa evenimentele din '89, si care s-a concretizat in cresterea vanzarilor proportional cu virginitatea in perceptie de care dadeau dovada pe atunci romanii).

Cine sunt cinefilii din Coreea de Nord?

Si, mai mult, pentru ca nu ne indoim de puterea elitelor de a supravietui in orice conditii, ne intrebam: Cine sunt cinefilii din Coreea de Nord si cum au receptat ei filmul acesta.
Si ne apuca pofta de a lua parte la dizidenta lor, si curiozitatea de a citi filmul mai adanc si de a identifica locurile in care regizorul a invins, fie si pentru cateva secunde, cenzura.


Cronica dicteu, mult prea personal, de taiat la montaj

Privire intoarsa inauntru, un pic de trecut, prezentul urban minimal cool cu fructe de marimi egale cultivate departe si culese de romani pentru bani de teve cu plasma pe care privesc emisiunile "nora pentru mama" si "casatorie in direct" si "felatia de la miezul noptii", emisiuni presarate cu reclame regizate, cu putin noroc, de catre regizorii romani care acum 50 de ani ar fi filmat pionieri frumosi fugind pe campii, neaparat in slow-motion. Comedie umana intr-o curgere indistincta si concluzia este: "pot cere azil politico-economico-etico-frustratio pe Marte sau mai bine incerc sa mai a-Terizez o data, poate imi gasesc locul de data asta?"



Autor: Echipa rcp

Voteaza:
+28 28voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele