A trandavi... cu pasiune de Mihai Ignat

publicat:
31.03.08
in sectiunea:
trimite si altora
Asa cum am mai declarat o data pe mine lenea m-a facut dramaturg. Iar inainte de asta lenea m-a facut poet – dar asta e alta poveste. Ei ca sa fiu sincer si saracia a contribuit la transformarea mea din poet in dramaturg. imi inchipuisem ca a scrie teatru si a ti se juca piese inseamna si a cistiga bani bani mai seriosi decit un salariu de profesor inclusiv in Romania. Eroare! Dar sa zicem ca si asta e alta poveste.
Cum spuneam ca dramaturg m-am nascut din lenea timpului meu liber de asistent universitar timp in care mi-a fost mult mai usor sa scriu pagini intregi de replici si didascalii decit romanele la care visez din adolescenta.

Didascalii cit mai putine si cit mai concise replici cit mai scurte cum ii sade bine unui lenes. E drept ca prima mea piesa n-a fost rodul lenei ci al dorintei de a turna o idee dintr-un poem intr-o comedie dramatica in care sa raspund la intrebarea: „ce-ar fi fost daca Romeo si Julieta ar fi trait pina la adinci batrineti?“. Prin urmare replicile piesei cu pricina (Postludiu sau Ro & Ju au picioarele reci) erau lungi iar didascaliile dese si pline de detalii. Dar sfinta lene m-a sedus usor de la al doilea text iar la al treilea Crize devenisem deja maestru intr-ale trindavelii: replici ultra-scurte ultra-economice didascalii extrem de rare si de zgircite. Astfel incit de la acest text pot sa spun ca scrisul teatrului inseamna pentru mine placere. A scrie cu placere e chiar una dintre regulile de baza de pe site-ul BBC la capitolul sfaturi de creative writing pentru aspirantii la calitatea de dramaturg. Asta nu exclude cum ar parea munca. Doar ca e vorba de a munci cu placere. Cu pasiune. Cineva numea talent tocmai faptul de a crea cu pasiune. E o definitie riscanta discutabila asa incit ramin la a considera ca nu sint sigur de talentul meu dar bag mina-n foc pentru lenea mea.

Lenea mea… plina de pasiune. Lenea mea… dinamica. Pentru ca evident lenea nu ajunge. Ea mi-a fost utila pentru a scapa de tentatia livrescului a eruditiei si a simbolisticii pentru a reduce replica la minimum posibil pentru a crea cit mai rapid conflictul piesei si pentru a-i da acesteia ritm. Dar pe mai departe am avut nevoie de rigoare ca sa pot da forma piesei si ca sa-i confer un sens. Am invatat ca a structura o piesa presupune disciplina si mestesug. Lucrul acesta mi-a devenit limpede odata cu al patrulea text pe care l-am scris dar mai ales cu al cincilea Patru cepe degerate in care am incercat sa construiesc un „edificiu“ cit se poate de riguros dar in asa fel incit sa nu se vada efortul controlul meu auctorial. Nu stiu daca am reusit insa stiu cit a avut de suferit lenea mea: Patru cepe degerate e piesa la care am lucrat cel mai mult si cel mai greu mi-a luat mai bine de doua luni cu intreruperi cu reveniri cu pagini rescrise – spre deosebire de Crize de pilda care pur si simplu au curs din penita n-aveam timp sa (le) notez de parca mi-ar fi fost dictate.

Da scriu de mina cu stiloul nu direct la calculator (singura data cind am incercat rezultatul a fost indoielnic). Dar fiind un lenes nu scriu la birou ci pe canapea rezemat de o perna cu clipboardul pe genunchi. Uneori plec de la idei sau de la teme notate rumegate mental am chiar si piese intregi virtuale compuse in minte. in mod ciudat unele ramin la acest stadiu (eventual notate pe hirtie in crochiu) ca si cum faptul ca le-am dat de capat ca sa zic asa mi-ar fi de ajuns; de aceea se intimpla sa duc la bun sfirsit tocmai acele piese care se ivesc dintr-un „accident“ dintr-o nimica toata si care nu-mi sint limpezi decit intr-un tirziu. Altele sint duse pina la capat dar ies amorfe si in parte false cum s-a intimplat cu a doua mea piesa a carei varianta initiala avind opt tablouri nenumarate personaje si vreo cinci teme „fundamentale“ (sic!) a suferit transformari radicale si-a ajuns actualmente la a treia varianta mai scurta si mai consistenta zic eu; se numeste in loc sa va omor va ranesc sentimentele. Totusi citeodata ies si lucruri bune dintr-un start pregatit „muncit“ din proiecte conturate inainte de-a ajunge la faza „cuvinte pe hirtie“. E cazul celor Patru cepe degerate de pilda.

- De Crize se leaga cele mai interesante experiente de creatie dramatica
Dar cum spuneam uneori „demarajul“ e accidental intimplator si aparent insignifiant. Plec de la o replica de la care construiesc o scena din care creste o piesa. Ideea vine dupa aceea daca vine. Daca nu abandonez. Bineinteles ca ma folosesc frecvent de „reziduurile“ pieselor esuate transferindu-le cu modificari sau nu in alte piese. Crize de pilda s-a nascut dintr-o scena scurta de nici doua pagini ramasa in urma primei remanieri a piesei in loc sa va omor va ranesc sentimentele. Era o scena razleata „usurica“ o scena de legatura fara miza; lungita ea a devenit scena I a Crizelor. De fapt de Crize se leaga cele mai interesante experiente de creatie dramatica: primei variante de vreo zece scene i s-a adaugat o serie de alte sapte scrise citeva saptamini mai tirziu ca sa pot ajusta dimensiunile textului la numarul minim de pagini cerut de formatul concursului BBC. Adaugarea a fost posibila si datorita structurii deschise a piesei dar problemele pe care mi le-am pus atunci au fost daca voi fi in stare sa reinnod legatura cu atmosfera variantei initiale si daca nu voi „trada“ profilul anterior al personajelor. Se pare ca am reusit data fiind intrarea in finala concursului si montarea radiofonica.

Lucrurile au devenit de-a dreptul palpitante cind la un an dupa incheierea celei de-a doua variante adica in perioada montarii am fost nevoit date fiind conditiile contractului sa scriu o scena de aproximativ patru pagini ceruta de producatorii englezi. Din fericire nu pe o tema data dar din nefericire cu un termen destul de strins: o saptamina. Aceasta a reprezentat din punctul meu de vedere pragul dintre amatorism si profesionism: termen fix format riguros adecvare la un anumit context si la un anumit nivel de performanta. M-am temut ca n-o sa reusesc dar m-am inselat: devenisem pentru scurt timp macar scriitor profesionist. Pentru eventualii curiosi pot sa spun ca scena cu pricina e aceea cu actiunea plasata in lift. Lucrurile nu s-au oprit aici: peste inca un an si jumatate regizorul Gavriil Pinte mi-a sugerat sa adaug un epilog care sa transforme finalul negativ intr-unul pozitiv si evident am acceptat provocarea. Iar citeva luni mai tirziu am adaugat inca o scena ultima sper ceruta de regizorul spectacolului de la Teatru 74 Nicu Mihoc. Era vorba de Addenda cruda. Ramine sa judece spectatorii/cititorii daca am reusit sa mentin stacheta ridicata.

Mai exista si acel mod de-a scrie care implica pendularea intre pura spontaneitate si pre-elaborarea ideatica – e cel de la care am si pornit scriind prima piesa Postludiu sau Ro & Ju au picioarele reci si cel la care cred ca trebuie sa ma intorc asa cum au dovedit-o cele Patru cepe degerate a carei intimpinare si a carei receptare (deocamdata ca text nu ca spectacol) mi-au aratat ca o opera facuta numai din inteligenta si important din dorinta de-a face o demonstratie poate avea multe calitati dar nu scapa de-o hiba: devine un mecanism adica ii lipseste dramul de spontaneitate care sa-i asigure „imperfectiunea“.
E un truism sa declari ca a scrie teatru inseamna altceva decit a scrie poezie sau proza fiindca textul dramatic nu-si gaseste implinirea decit pe scena. A scrie cu gindul ca textul tau va fi intreg doar transformat in reprezentatie regizata jucata etc. iti ofera si motivatie dar si noi surse de frustrare si de dificultate. Iar a scrie la comanda cu tot felul de limite (dar si cu o plata pe masura...) implica deja schimbarea statutului tau in acela de scriitor profesionist – lucru pe care mi-l doresc si care probabil odata atins ma va umple de nostalgie dupa vremurile in care nu munceam ci trindaveam chiar daca o faceam… cu pasiune. Aceasta se va intimpla probabil atunci cind voi ajunge si la momentul colaborarii directe cu „oamenii de teatru“ caci mi se tot repeta ca varianta „adevarata“ a procesului de creatie dramatica presupune a scrie in mediul „specific“ in echipa cu regizorul si cu actorii. Deocamdata nu mi s-a oferit ocazia. Si asta e din pacate alta poveste.

Mihai Ignat. Poet si dramaturg.
Crize sau inca o poveste de dragoste: nominalizare la International RadioPlaywriting Competition 2003; spectacol radiofonic BBC Londra (regia Claudine Toutoungi 2004); nominalizare la concursul UNITER „Cea mai buna piesa romaneasca a anului 2003“; spectacol radiofonic la Radio Romania Cultural (regia Gavriil Pinte); premiere la Teatru 74 din Tirgu-Mures (regia Nicu Mihoc) respectiv la Teatrul Foarte Mic (regia Traian Soimu) in 2006. Patru cepe degerate: premiul I la Concursul National de Dramaturgie organizat de Ministerul Culturii si Cultelor (2005); publicarea la Editura Brumar (2006).

Reguli pentru scrierea libera
n Scrieti cit de repede puteti.
n Permiteti-va sa pierdeti cu totul controlul in timp ce lucrati.
n Nu va opriti sa cenzurati sau sa refaceti nimic.
n Nu va opriti ca sa va lamuriti ce-ati scris; nu analizati nimic. Nu incercati sa ginditi sau sa prindeti logica cuvintelor pe care le-ati scris.
n Nu dati atentie ortografiei gramaticii sau punctuatiei.
n Scrieti pe toata pagina; nu va preocupati de aliniate sau rinduri.
n Daca nu va vine in cap nimic despre care sa scrieti scrieti despre asta.
n Nu verificati nimic din ceea ce ati scris.
n Daca va vine o idee jenanta dureroasa sau inspaimintatoare puneti-o imediat pe hirtie.
n Luati o propozitie din ceea ce ati scris puneti-o in capul paginii apoi scrieti timp de zece minute despre acea propozitie folosind-o ca subiect. s…t
Tineti minte e vorba aici de proces nu de produs. Dupa ce ati terminat de scris uitati-va pe material daca exista ceva ce puteti utiliza (un cuvint o fraza un dialog) in proiectul la care lucrati. Ceea ce gasiti pastrati; restul aruncati imediat.

Glenn Alterman Creating Your Own Monologue Allworth Press 2005



Autor: Mihai Ignat

Sursa:ObservatorCultural.ro

Voteaza:
+2 2voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele