Actorii americani ar putea intra în grevă

publicat:
02.05.08
in sectiunea:
trimite si altora
După găurile financiare uriaşe provocate de greva de o sută de zile a scenariştilor industria americană de film se confruntă cu o nouă ameninţare: greva actorilor.

Actorii americani de film şi televiziune au învăţat lecţia pe care colegii lor scenarişti au dat-o industriei cinematografice în ceea ce priveşte negocierea drepturilor ameninţând că vor intra în grevă dacă nu primesc compensările cuvenite din distribuţia online a producţiilor în care joacă potrivit BBC.

Contractele curente între actori şi studiouri expiră la sfârşitul lunii iunie aşa că în faţa posibilităţii unei noi lovituri sub centura profitului studiourile de la Hollywood au accelerat producţia peliculelor. Între timp Screen Actors Guild (SAG) discută de mai bine de o săptămână pe marginea noilor solicitări iar American Federation of Television and Radio Artists (Aftra) urmează să-şi înceapă negocierile interne în prima zi a săptămânii viitoare întârzierea fiind din cauza deciziei Aftra de a aştepta încheierea contractelor pe trei ani ale actorilor de film.

În faţa acestor dinamici deloc favorabile reprezentanţii studiourilor de film şi televiziune (Alliance of Motion Picture and Television Producers) au declarat pentru Associated Press că sunt “hotărâţi ca de fiecare dată să lucrăm din greu şi să negociem rezonabil cu sindicatele actorilor pentru a evita o altă grevă inutilă şi dăunătoare”.



Autor: Andra Matzal

Sursa:Cotidianul.ro

Voteaza:
+2 2voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele