Ana Lungu: „Ne-am dorit să înregistrăm felul în care sunt oamenii, în care se comportă ei în mod real”

publicat:
10.01.11
in sectiunea:
trimite si altora
Ana Lungu: „Ne-am dorit să înregistrăm felul în care sunt oamenii, în care se comportă ei în mod real”
„Burta balenei”, film scris şi regizat de Ana Lungu şi Ana Szel (care interpretează şi rolul principal), este o producţie independentă ce a fost selecţionată la Festivalul de Film de la Locarno (în competiţia „Filmmakers of the Present”) şi la Festivalul Internaţional de Film de la Vancouver (în secţiunea „Cinema of Our Times”).

Din distribuție fac parte, alături de Ana Szel, actrița Iulia Lazăr, regizorii Andrei Enache si Marius Olteanu, precum şi membri ai familiei Anei Szel.
Imaginea este semnată de Alexandru Paul (care apare şi ca actor), montajul – de Dana Bunescu, iar Marcela Ursu este producător executiv. Bugetul producţiei a fost de 2.500 de euro.
După o singură proiecţie în România, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, în mai 2010, „Burta balenei” beneficiază de o nouă proiecţie specială, tot la NCRR, pe 16 ianuarie 2011, de la ora 20:00. La eveniment participă Ana Lungu (care ne-a răspuns la câteva întrebări) şi mai mulţi membri ai echipei filmului.

Cât şi cum aţi lucrat la scenariu? Au existat mai multe versiuni ale sale?
Am scris împreună la scenariu câteva luni şi am ajuns la o variantă de 40 de pagini, pe care le-am dat-o prietenilor la citit. Cristi Puiu ne-a ajutat mult în această etapă, ne-a dat câteva sugestii foarte utile şi ne-a încurajat să începem să filmăm, ceea ce a fost extrem de important.

În acel stadiu, nu aţi încercat să găsiţi un producător şi să aplicaţi apoi la concursul de la CNC, pentru a obţine o finanţare?
În acel stadiu, am considerat proiectul mai degrabă un exerciţiu – ceea ce şi este, până la urmă – şi am fost în primul rând preocupaţi să-l filmăm. Am căutat o perioadă în care să fie toţi actorii disponibili, să avem locaţia, echipamentele etc. După filmare, Corneliu Porumboiu a văzut o variantă de montaj, i-a plăcut şi s-a oferit să ne ajute, devenind coproducător. Practic, fără ajutorful lui nu am fi putut să finalizam proiectul.

Aţi organizat un casting pentru rolurile din film?
De când ne-am apucat să scriem scenariul, ne-am propus ca majoritatea personajelor (Iulia, Andrei şi Marius) să fie interpretate de prieteni de-ai noştri, care să se joace pe ei înşişi. În ceea ce o priveşte pe Ana, ea nu mai jucase niciodată şi iniţial am căutat o actriţă. Pe măsură ce înaintam cu pregătirile, ne-am dat seama că cea mai bună variantă pentru film ar fi să joace ea şi Ana a acceptat să încerce.

Aşadar, pentru rolul ei aţi organizat audiţii? Dacă da, ce v-a determinat, totuşi, să optaţi pentru această variantă?
Am căutat o actriţă pentru că, spre deosebire de ceilalţi, Ana nu-şi mai pusese niciodată problema să joace. Când am început repetiţiile cu ceilalţi actori, ne-am dat seama că, pentru o viziune coerentă, era necesar ca toate personajele, nu doar o parte, să fie ei înşişi. Aşa am hotărât ca Ana, mama Anei şi Sandu să joace şi ei.

De ce, cu o excepţie, aţi folosit doar actori neprofesionişti?
Ne-am dorit ca filmul să aibă şi o „calitate” documentaristă: să înregistrăm felul în care sunt oamenii, în care se comportă ei în mod real. Am pornit de la nişte persoane reale, care şi-au jucat propriile roluri, dar într-o poveste fictivă plauzibilă. N-a fost ca şi cum am fi inventat nişte personaje şi am fi căutat nişte actori să le joace, mai degrabă am vrut să facem un film despre oamenii din jurul nostru, despre lucrurile pe care le cunoaştem şi care ne preocupă.

Cât a fost improvizaţie din ce se vede pe ecran? Sau cât din ceea ce era iniţial pe hârtie se regăseşte în film?
Scenariul se regăseşte în mare măsură, dar la ce era scris s-a mai adăugat mult la filmare, în special la nivel de dialog. În multe scene (în mod special în cele cu prietenii din partea a doua a filmului), stabileam situaţia, apoi actorii improvizau discuţiile. Cred că această metodă a îmbogăţit textul iniţial, în sensul adăugării multor reacţii spontane, cât mai „adevărate”.

Cum s-au comportat actorii? Au fost deschişi la această modalitate mai puţin obişnuită (cel puţin la noi) de a face film?
Actorii, în cea mai mare parte regizori, au fost foarte deschişi şi dispuşi să participe activ, altfel nici nu am fi putut filma. Contribuţia lor creativă a fost mai mare decât se aşteaptă de la un actor în mod obişnuit şi filmul este, practic, rezultatul unui efort colectiv.

Cât timp a durat filmarea? Ce locaţii aţi folosit?
Filmarea a durat aproximativ o lună. Locaţia principală a fost casa părinţilor Anei, în care locuia şi ea la momentul respectiv. Au mai fost şi câteva exterioare, pe străzi şi la bazinul de la Stadionul Dinamo.

Cum aţi înregistrat sunetul?
Neavând nici o sursă de finanţare, nu ne-am permis să chemăm o echipă profesionistă de sunet. Am „obţinut”, pe prietenie, un microfon de la Dana Bunescu. Stilul de filmare (încadraturi largi şi dialog improvizat) nu a ajutat deloc şi ce s-a înregistrat este la o calitate destul de slabă. Din păcate, nu am avut o altă soluţie...
La scenele în care improvizam discuţiile, fiecare dublă era diferită şi, neputând anticipa ce se va întâmpla în cadru şi nici ordinea în care vorbeau personajele, nu puteam decupa.

Aţi avut la dispoziţie o singură cameră? Câte duble aţi filmat, în medie?
Am filmat cu o singură cameră, în medie cam 15 duble la fiecare cadru, incluzând şi repetiţiile, pe care le înregistram de fiecare dată.

Care este cel mai mare regret al vostru, în ceea ce priveşte condiţiile tehnice ale producţiei?
Cu sunetul am avut cele mai serioase probleme şi este cu atât mai deranjant, cu cât filmul este foarte vorbit... Cu toate eforturile făcute în postproducţie, filmul se aude în continuare destul de prost, pentru că nu se poate face mai mult tehnic.

Care au fost momentele cele mai frumoase de pe parcursul realizării acestui film?
Atmosfera a fost de multe ori tensionată, pentru că, atunci când lucrezi cu prieteni apropiaţi, pe lângă numeroasele avantaje, există şi dezavantajul că problemele, conflictele profesionale sunt luate personal. Pentru mine, momentele de după ce rezolvam aceste neînţelegeri şi intram cu toţii „în sincron” erau cele mai frumoase.

Cum a fost primit filmul la festivalurile internaţionale unde a fost prezentat?
Sinceră să fiu, nu ştiu ce să răspund. Pot să spun doar că la Locarno a venit destul de multă lume la proiecţii şi spectatorii au părut interesaţi. După vizionări, am discutat cu diverşi oameni cărora le-a plăcut filmul şi cam asta.

Ce sfaturi ai da unui regizor independent care intenţionează să realizeze o producţie cu buget mic?
Nu ştiu dacă sunt în măsură să dau sfaturi. După părerea mea, este un lucru foarte bun că evoluţia tehnologică îţi permite, la ora actuală, să faci film şi fără foarte mulţi bani şi cred că trebuie profitat de acest lucru.

Ce proiecte cinematografice ai în lucru? Următorul tău film va fi tot o producţie independenţa, low-budget?
Momentan scriu la un scenariu de lungmetraj şi abia după ce îl termin o să caut o modalitate de producţie.



Autor: Mihai Fulger

Voteaza:
+12 12voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele