Diana Croitoru, HOP 2010

publicat:
30.08.10
in sectiunea:
trimite si altora
Diana Croitoru, HOP 2010
Data naşterii: 18 august 1988
Studii: Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, Facultatea de Teatru,
clasa Conf. Univ. Adriana Piteşteanu şi Conf. Univ. Drd Vlad Rădescu, promoţia 2010.

Prezintă în SECŢIUNEA INDIVIDUAL:
„Cabinetul de încălţăminte de damă” de Matei Vişniec


ACTIVITATE

Roluri în facultate:
Doruleţ în „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu;
Vecina în „Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu;
Dora Poenaru în „Profesorul de franceză” de Tudor Muşatescu;
Fetiţa în „Ora corespondenţei” de C. Castillon;
Fetiţa în „Câinele râios” de J. R. Jimenez;
Syra în „Cutia cu jucării” de Plaut;
Ileana în „Balada celor doi îndrăgostiţi” de D. Roman;
Wixen în „Opera de trei parale” de B. Brecht;
Nerissa în „Neguţătorul din Veneţia” de W. Shakespeare;
Hermia în „Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare.

Roluri în teatru şi film:
Clarice în „Regele Cerb”, de Carlo Gozzi, Teatrul Masca;
Felicetta în „Îndrăgostiţii”, Teatrul Masca;
„Actorii”, Teatrul Masca;
Măturatoare în „Parada”, Teatrul Masca;
„Teroarea şi mizeriile celui de-al treilea Reich” de Bertold Brecht, în cadrul UNATC;
Fata în „Următorul”, (scurtmetraj).

Festivaluri:
Festivalului de Teatru „Pledez pentru tine(ri)”, Piatra Neamţ 2009, cu spectacolul „Teroarea şi mizeriile celui de-al treilea Reich”.

Workshopuri:
„Pantomima clasică şi comportamentală, mişcare scenică şi improvizaţie”,
Compania Passe partout DP;
S.T.G.(Scoala de teatru gestual) condusă de Mihai Malaimare, 2008;
Workshop „Masca neutră”, Marina Spreafico, absolventa a Şcolii Internaţionale de Teatru Jacques Lecoq;
Workshop „Elemente de Pantomimă”, Peter Mim


Q&A, via caietul program al Galei HOP 2010


Ce înseamnă Gala HOP pentru tine?
– O şansă. O oglindă. O trambulină de pe care pot sfida gravitaţia. O întâlnire cu ecou în viaţa mea în artă. Un început?... Bucuria de a trăi în Teatru...

Ce premii ai obţinut?
– În perioada liceului am participat cu trupa de teatru ONESTIN la diverse festivaluri de teatru pentru tineret şi am obţinut premii pentru cea mai bună actriţă, sau cea mai bună actriţă în rol secundar, sau.... felicitări şi aplauze pentru participare.
În general, alte premii am obţinut pentru creaţii literare, sau premiul I aproape toată viaţa de elevă şi studentă.

La ce rol visezi?
– În afară de rolul unei piuliţe, sau al unei chiuvete (deşi nu exclud şi situaţia asta) aş vrea să joc tot ce se poate şi nu se poate juca. Vreau să fiu distribuită în multe şi diverse roluri, să mă joc jucând, să mă surprind mai ales pe mine, să mă împrumut multor piese de teatru.

Care este principala ta calitate?
– ...tot ce fac e din toata fiinţa... cred şi visez, muncesc pentru ce/până ce obţin, pentru că-mi doresc multe de la mine şi de la viaţă (sunt perfecţionistă, tocmai pentru că ştiu că perfecţiunea e o năzuinţă) şi mă bucur cu adevărat când exist pe lemn, în lumină...

Şi cel mai păgubos defect?
– ...sunt perfecţionistă şi mă supăr când îmi găsesc limite, dar aici începe distracţia... îmi doresc multe de la mine, de la viaţă şi de la ceilalţi...

Dacă teatrul nu ar fi existat, ce profesie ai fi ales?
– ...fără teatru, societatea ar fi fost alta, profesiile altele... aş fi ales profesia pe care ar fi ales-o ceilalţi actori dinaintea mea, fără să se numească astfel. Daca trebuie totuşi să răspund „normal”, aş spune balerină, fotografă, scriitoare...



Autor: Echipa rcp

Voteaza:
+7 7voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele