Initiativa Caraman: “Dacă mergi pe piaţa de automobile (Sarah Kane) cu căruţe (Caragiale sau Delavrancea), o să fii tot timpul la coadă...”

publicat:
01.10.09
in sectiunea:
trimite si altora
Initiativa Caraman:  “Dacă mergi pe piaţa de automobile (Sarah Kane) cu căruţe (Caragiale sau Delavrancea), o să fii tot timpul la coadă...”
“Dacă mergi pe piaţa de automobile (Sarah Kane) cu căruţe (Caragiale sau Delavrancea), o să fii tot timpul la coadă...”

“Iniţiativa Caraman. Teatrul românesc în România” reprezintă deocamdată, o scrisoare- amendament trimisă de dramaturgul Ştefan Caraman Legislativului român, dar poate deveni un program de promovare a dramaturgiei româneşti. Deocamdată, Ştefan Caraman a lansat o temă de discuţie. Până ideiile din acest amendament vor fi puse în practică va mai trece vreme. Important este că începutul a fost făcut.


Ce anume v-a determinat să recurgeţi la această formă de, hai să îi spunem, protest?
Întrebarea e bine venită pentru ca aş dori să ştii de la bun început ca nu este un protest. Suntem un numar de autori români de piese de teatru, marginalizaţi de tot ce înseamnă instituţie culturală (ştiai, spre exemplu, ca în mai toate comunicatele teatrelor sau chiar ale UNITER care nominalizază diferite funcţii, dramaturgul este trecut la “altele”?) cu link către teatru, lucru pe care îl considerăm o nedreptate. Faptul ca în pofida numeroaselor – e drept, şi timide – forme de a ne manifesta această nemulţumire, n-am avut niciun feedback dinspre sistem, ne-a făcut să ne unim vocile şi să ne adresăm Legislativului, singurul care – aşa cum se întâmplă în ţările puternice din Europa – vezi Franţa), poate regla lucrurile. Am ales o forma legală, am ales un ton diplomatic, am ales să ne prezentăm demersul cu argumente şi, înainte de toate, n-am negat pe nimeni – am cerut doar echilibru şi recunoaştere.

De credeţi că regizorii români evită să monteze texte româneşti?
Sunt regizori români (mai ales din generaţiile mai tinere) care au încercat, şi care au şi reuşit să monteze mai multe spectacole bune pe texte româneşti contemporane (spun mai multe pentru că vreau să mă delimitez deocamdată de montările accidentale sau întâmplătoare). Îmi face plăcere să îi nominalizez: Ana Mărgineanu, Ovidiu Caiţă, Gavriil Pinte, Alexandra Badea, Szabo K. Istvan – au făcut şi fac o treabă foarte bunî. Însă ei reprezintă o cantitate insignifiantă în raport cu “doctorii” în Shakespeare, Molliere, Caragiale ori Cehov. Sau mai nou, de câţiva ani, având în vedere notorietatea eurpoeană, se adaugă foarte mult Vişniec (pe care îmi permit să cred că, dacă ar fi rămas aici, ar fi fost ignorat). Abia acum răspund la întrebare: există afirmaţia precum că textele româneşti sunt evitate pentru că sunt proaste. Este foarte posibil ca o mare cantitate de text sa fie, într-adevăr, slabă, dar nu se poate ca măcar cele 4-5 piese care apar anual şi sunt certificate de concursurile UNITER şi “Camil Petrescu” (mă refer la piesele premiate dar şi cele nominalizate) să nu primească nicio şansă de a fi jucate. Mai ales că în jurii sunt mereu implicaţi regizori care, iată, le certifică prin votul lor calitatea... nici măcar aceştia nu le propun spre producţie. Aş avea o mare surpriză s-o văd, spre exemplu, pe doamna Manu montând piesa premiată la UNITER anul acesta. Evident, n-o s-o am.

Care consideraţi că sunt atuurile dramaturgiei româneşti?
În primul rând sunt piese care tratează teme româneşti, teme actuale, teme româneşti pentru public românesc. Îţi dau numai un singur exemplu : “89.89... fierbinte după 89”, producţie a Teatrului Foarte Mic din 2004, în regia Anei Margineanu (poate singura care montează practic doar text românesc actual). A ţinut capul de afiş a 5 stagiuni şi casa închisă. Scenariul era exclusiv format din piese noi. A luat cele mai importante premii la festivalurile unde a fost invitat (mai puţin la UNITER unde şi acum cred că i s-a făcut o nedreptate). Un alt atu este înclinaţia noastră către universal – am citit autori de-ai noştri (Peca, Mediana Stan – un talent înca nedescoperit dar cu mare potenţial, etc.) pentru textele, cărora spaţiul de joc sau de limbă nu ar constitui niciun impediment.

În ce măsură credeţi că adoptarea unui amendament precum cel propus de dumneavoastră va avea efect asupra traducerii textelor dramatice româneşti în lume?
Am o viziune corect capitalistă asupra temei în speţă. Ca să ai produse de o calitate foarte bună trebuie să ai mai întâi producţie. Cu cât ai pe piaţă o cantitate mai mare de produse cu atât competiţia va fi mai dură. Cu cât competitiţia va fi mai puternică, cu atât calitatea produselor din piaţă va fi mai ridicată... la un moment dat ajungi să te baţi cu produsele de afară... aşa se vinde text german, sau norvegian aici (plus faptul că au oameni plătiţi aici care le facilitează accesul), pentru că au piaţa liberă, pentru că produsele lor au şanse pe piaţa lor (ba chiar sunt protejate şi promovate), pentru că Institutele străine lucrează pentru ţările lor în contrast cu modul în care lucrează, de pildă, ICR. Finalmente, dacă mergi pe piaţa de automobile (Sarah Kane) cu cărutze (Caragiale sau Delavrancea), o să fii tot timpul la coadă... cam asta e realitatea... crudă.

Ce rol găsiţi teatrelor alternativ-independente din România în îndeplinirea cerinţelor din textul amendament?
Amendamentul se referă doar la institutiile publice, teatre finanţate de stat, care au obligatii în promovarea piesei româneşti şi susţinerea culturii române. În ce priveşte intreprinderile private, nu am dreptul sa comentez – cine-şi riscă banii are dreptul s-o facă cum crede de cuviinţă. Deşi...în Franţa până şi posturile de radio private au obligaţia de a emite muzică autohtonă în proporţie minimă de 30%

Care ar putea fi criteriile conform cărora un teatrul de stat ar trebui să aleagă un text dramatic românesc pentru stagiunea sa?
Da, e o întrebare foarte bună şi pe care se vor grăbi mulţi s-o etaleze drept întrebare încuietoare. Eu cred că lucrurile sunt simple şi deloc limitative. Legea poate obliga teatrele să joace piese româneşti dar, este evident, că n-o să le oblige sa joace Caraman, sau Macrinici sau Dan Mihu. Eu cred că fiecare teatru poate soluţiona acest lucru foarte simplu: poate face concurs de text (cum a încercat odată ODEON, dar cu regizori), poate cumpăra un text direct de la autor, poate “comanda” un text (iar în artă comanda este diferită de accepţia clasica din business), poate intra în parteneriat cu UNITER (cu link la concursul de piesa), etc.; aş dori să fac un amendament aici. Se practică destul de des moda spectacolelor de autor (regizor care îşi scrie scenariul) sau a spectacolului scris de un actor angajat căruia i se oferă o dispensă. În accepţia mea, textul dramatic este un text care îşi verifică autenticitatea şi valoarea daca e jucat de cel puţin de două ori în locuri diferite şi montări diferite şi care, în plus, are o valoare literară. Până la urmă, actorul e actor, regizorul e regizor, iar scriitorul de text dramatic e dramaturg. Sunt educat în spiritul diviziunii muncii, în care fiecare trebuie să-şi facă foarte bine treaba pentru care are training şi abilităţi. Nu sunt împotriva formelor sincretice de a face un spectacol (ba chiar îmi plac) dar nu au nicio legatura cu tema iniţiativei. Pentru că vorbim de text românesc de teatru (cu destinul sau dincolo de prima, a doua sau a n-a montare) şi nu de experimentele de/din teatru.

Cum caracterizaţi şcoala românească de dramaturgie?
Nu cred ca există o şcoală românească de dramaturgie, nu cred că a existat niciodată. Caragiale, Sebastian, Sorescu, D.R. Popescu, Naghiu, Solomon, Macrinici, Nelega, Gârbea, Peca, Mediana Stan, au apărut cam de nicăieri şi doar favorizaţi de conjuncturi (de cele mai multe ori) au reuşit să ajungă la un standard public să-i zicem. Dovadă că atâţia autori, atâtea stiluri, nu există un stil romanesc, sau nu-l depistez eu... Nu ştiu dacă asta ajută sau nu, mai ales că până la urmă destinul artistic este unul personal şi nu unul social. Mi-ar fi suficient să ştiu că în cultura noastră, indiferent de etape, există un număr foarte mare de autori dramatici, valoroşi şi valizi, pe textele cărorar se ridică spectacole bune şi foarte bune, aici şi aiurea.

Pe cine vă bazaţi ca susţinere a demersului Dumneavoastră?
Păi pe Legislativ. Acolo am scris....

Interviu realizat de Laurenţiu Blaga



Autor: Laurenţiu Blaga

Sursa:cultura.inmures.ro

Voteaza:
+3 3voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele