Interviu cu Ştefania Dumitru, Premiul pentru cea mai bună actriță la HOP 2011

publicat:
12.09.11
in sectiunea:
trimite si altora
Interviu cu Ştefania Dumitru, Premiul pentru cea mai bună actriță la HOP 2011
Ştefania Dumitru a terminat Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Arte, specialitatea Artele Spectacolului, clasa conf.univ. Adriana Piteșteanu și conf.univ.dr. Vlad Rădescu şi a participat pentru a doua oară la Gala Hop.

Anul trecut s-a făcut remarcată prin stilul ei comic de a trata lucrurile atât pe scenă cât şi la terasă, hotel, masă.
Anul acesta s-a făcut remarcată prin...acelaşi lucru.

Ştefania devine „tipa aia roşcată şi simpatică de la Hop” şi câştigă în 2011 premiul pentru cea mai bună actriţă.
Interviu realizat de Leta Popescu.


De ce ai câştigat anul ăsta şi nu ai câştigat anul trecut?

Ştefania Dumitru: Am câştigat şi anul trecut - experienţă, prieteni şi public.
Nu am luat  premiu pentru că nu eram pregătită spiritual pentru o competiţie, nici nu mă gândeam că voi trece preselecţia iar când am ajuns la Mangalia m-a luat valul complet şi am uitat de ce ajunsesem acolo.
M-am simţit foarte bine şi nu mi-a mai păsat dacă voi câştiga sau nu. Asta nu înseamnă, însă, că nu am dat importanţă momentului pe care urma să îl prezint.

Anul trecut aveam mai puţină experienţă în domeniu şi mult mai puţină încredere în mine. Anul acesta am fost mai cutezătoare, emoţiile au fost mai mici şi am căştigat bătălia cu mine însămi.
Publicul a reacţionat foarte bine, mă bucur că am reuşit să-l ţin atent 15 minute şi să-l fac să râdă. Faptul că am luat şi un premiu nu poate decât să mă bucure şi să-mi dea curaj pe mai departe.


Eşti de acord cu premiile acordate de juriu?

Ştefania Dumitru: Nu i-am văzut pe cei care au fost în aceeaşi seară cu mine dar în mare parte sunt de acord cu decizia juriului. Am fost obiectivă şi am privit concurenţii ca un simplu spectator. Gusturile nu se discută şi nici nu am foarte multă experienţă artistică, iar asta nu-mi permite să comentez (oficial) momentele celorlalţi concurenţi.


Cum ţi s-a părut Gala Hop din 2011 faţă de cea din 2010 ?

Ştefania Dumitru: Ca nivel artistic, gala de anul acesta a fost mult mai slabă decat cea de anul trecut. Trist.


A fost ceva ce te-a surprins în astea 4 zile?

Ştefania Dumitru: Am avut o surpriză plăcută într-una din seri, pe data de 2 septembrie mai exact. Înainte de începerea concursului, am intrat în sala să-mi ocup un loc mai în faţă. O doamnă m-a oprit şi m-a felicitat pentru seara trecută. Surpriza a fost că am primit felicitări şi pentru momentul de anul trecut. Şi asta nu e tot - doamna ştia şi cu ce monolog mă prezentasem atunci şi numele autorului.
Tot în acea seară am fost asaltată de câteva fetiţe drăguţe care s-au înghesuit să-mi ceară autograf. Partea mai puţin amuzantă a fost că m-am uitat în spatele meu şi am văzut o mulţime de priviri îndreptate dubios spre mine.


Ai jucat vreodată un rol de dramă?

Ştefania Dumitru: Drama nu am avut ocazia să joc. Mi-ar placea foarte mult şi cred că aş face faţă unei astfel de provocări. Şi m-am gândit foarte serios să fac ceva în acest sens pentru că e momentul să lucrez şi altceva înafară de comedie.
Pe lângă asta, văd că am stârnit curiozitatea multora.Vor să mă vadă şi într-un rol dramatic. Simt un fel de disperare a lor şi o presiune asupra mea. Parcă îi aud spunand "mai lasă-ne cu comedia".

Mă place publicul atât de tare de vor să vadă şi altceva sau e un fel de test pe care ar trebui să-l trec? Chiar sunt bucuroasă de această întrebare pentru că fac şi eu cunoscute întrebările mele în legătură cu acest subiect chiar dacă mie nu-mi răspunde nimeni.Abia am terminat facultatea şi încă nu stăpânesc bine comedia...

Ca sa faci comedie trebuie să fii foarte serios iar eu nu mă bazez pe comicul fizionomiei mele. Totul e gândit. La reţeta asta se recomandă o cantitate nelimitată de suflet. Nu le pot face pe toate deodată. Şi chiar dacă aş putea, nu vreau să sar peste etape. Aşa că, ai puţintică răbdare stimabile, tragedia e pe drum !!!


Cum de eşti atât de apropiată de comedie? E din familie?

Ştefania Dumitru: Dacă tot avem proverbul cu " hazul de necaz ", de ce nu comedie ? Nu ştiu exact de unde moştenesc un oarecare simţ al umorului, dar oricum e pură întâmplare că s-a oprit la mine.
Tot ce pot să spun este că de când am descoperit că am slabe şanse să par serioasă şi că oamenii se amuză când sunt nervoasă şi mă agit, am început să mă gândesc mai mult la perfecţionarea umorului meu şi a calităţii lui (lucru care pentru mine este foarte important).


Unde te putem vedea ?

Ştefania Dumitru: La Teatru Excelsior în două spectacole: Vrăjitorul din Oz în regia lui Peter Bokor şi în Snoave cu măşti în regia lui Ion Lucian. Mă mai puteţi găsi şi la Teatrul Metropolis în Nevestele vesele din Windsor în regia lui Alexandru Tocilescu şi tot în regia dumnealui, de la iarnă, la Bulandra în Prietenii.


Despre tine...

De ce anume îţi e cel mai frică? Ce anume vrei în mod special să nu se întâmple pe scenă?
Frică...poate să nu cumva să uit ceva de emoţie. Nu aş fi cea mai fericită dacă partenerul ar uita să intre, aş pierde recuzita sau componente ale costumului, s-ar lua curentul, aş rămâne fără voce etc. Până acum nu am păţit nimic grav la capitolul accidente. Şi dacă nu te bagă în spital, sunt rezolvabile.

Ce lucruri ieşite din comun ţi s-au spus până acum?
Acum nu-mi aduc aminte de ceva foarte ciudat dar pot să spun că a început să mă calce pe nervi faptul că primesc "atenţionări" cu privire la culoarea părului meu !!! Vorba aceea "sunt liberă, trăiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand..." .

Ce te-a mirat la public cel mai tare până acum?
Am rămas plăcut surprinsă că, după ce m-au văzut în spectacolul "Nevestele vesele din Windsor" (unde am patru apariţii ), câţiva oameni - în diferite ocazii - m-au felicitat, deşi trecuse ceva timp de când mă văzuseră în spectacol. E un semn bun că m-au ţinut minte.

Ce te-a bucurat cel mai mult să auzi?
Un coleg şi un spectator au spus despre mine, după ce m-au văzut în două spectacole diferite, ceva minunat: păream mai înaltă. Ţin să menţionez că în ambele cazuri scena era mai jos de nivelul scaunelor. :)



Autor: Leta Popescu

Voteaza:
+18 18voturi

Comentarii


  • mama Ilenei J. - Felicitari Stefania ,ma bucur pt.tine   
    Felicitari Stefania ,ma bucur pt.tine
  • Guest - Felicitari ! Felicitari profesorilor de la Facultatea de   
    Felicitari ! Felicitari profesorilor de la Facultatea de Arte- specializarea TEATRU de la UNIVERSITATEA SPIRU HARET ! Veniti la USH sa studiati cu adevarati PROFESORI !
  • Guest - MIe imi place ca ai parul rosu...   
    MIe imi place ca ai parul rosu...

stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele