„Nu ne putem dezbraca de trecut ca de-o haina murdara“. Dialog cu Katalin THURÓCZY

publicat:
08.03.08
in sectiunea:
trimite si altora
„Nu ne putem dezbraca de trecut ca de-o haina murdara“. Dialog cu Katalin THURÓCZY
Katalin Thuróczy e o autoare de teatru atipica pentru Ungaria. A avut de-a lungul timpului fel de fel de meserii legate de scena de la recuzitera la asistenta de regie; in prezent lucreaza ca dramaturg la doua teatre si scrie piese
incomode si atipice in spatiul maghiar mai ales din cauza modului in care pune in discutie mostenirea politica si prezentul social al tarii. Unul din textele ei Joisarbatoare a avut foarte de curind premiera la Teatrul Odeon sub titlul joi.megaJoy si in regia lui Radu Afrim. Discutia ce urmeaza a avut loc in maghiara si romana multumita traducerii Aneimaria Pop cea careia i se datoreaza si versiunea romaneasca a pieselor lui Katalin Thuróczy (dar si a
textelor lui Péter Esterházy Imre Kertesz Arpád Göncz...).

Ca si Romania Ungaria e o tara care a trecut cu greu peste deceniile de comunism (dar poate mai repede). Si-a rezolvat Ungaria problema memoriei acelor ani e sau nu comunismul o tema tabu pentru societatea maghiara?
Nu e un subiect tabu dar nimeni nu vorbeste cu placere despre perioada asta. Cine vorbeste despre perioada asta incearca s-o cosmetizeze conform propriilor interese; de obicei toata lumea se plinge. Oamenii obisnuiesc sa vorbeasca despre comunism punindu-se in postura de martiri de victime. Eu nu cred in victimizare. Lumea a colaborat fiecare dintre noi a colaborat la supravietuirea acestui regim numai ca asta suna foarte prost in momentul de fata.

De exemplu o versiune la moda acum e ca toata Ungaria a participat la Revolutia din ’56. Un loc foarte important ca spatiu in 1956 a fost Pasajul Corvin din Budapesta. Atit de multa lume spune c-a fost prezenta acolo incit daca ar fi adevarat c-au participat toti cei care afirma asta atunci ar fi fost nevoie de un imobil de cinci etaje in care sa stea ca sardelele nu de un simplu intrind.
E foarte greu sa spui „da eu am trait in aceasta perioada i-am acceptat regulile am incercat sa iau caimacul sa ma descurc deci nu sint un caracter puternic“. E dificil sa afirmi asta. Eu personal ma ocup mult de asemenea lucruri dar incerc sa le privesc realist. Poate ca e o viziune putin cinica dar incerc sa scriu in piesele mele despre partea distractiva a comunismului si cea care a dus la supravietuire.

Si cu toate acestea toate textele dvs. chiar comediile au o puternica dimensiune politica.
Brecht a spus-o de mult nu se poate face teatru fara fundal politic. Chiar si cea mai simpla comedie romantica are loc intr-un anumit context social si politic el exista peste tot si influenteaza relatiile interumane indiferent de epoca in care e transpusa actiunea. Pentru ca majoritatea pieselor mele se intimpla acum si aici chiar daca as vrea n-as putea sa evit asociatiile si substratul politic. Omul nu se poate lepada de trecutul lui nu ne putem dezbraca de trecut ca de-o haina murdara fiindca el ni se impregneaza in celulele nervoase fie ca vrem fie ca nu.
In textele mele deschid aceste usite aceste sertarase prin care trecutul iese la lumina in conditiile in care toata lumea pare sa vrea sa arunce cheia de la ele.

Dar cum se poate intr-un final vorbi despre comunism in teatru? Va intreb asta pentru ca in Romania s-a comentat destul de mult pornind de la spectacolul lui Alexandru Tocilescu O zi din viata lui Nicolae Ceausescu despre masura in care poti „povesti“ dictatura in formula unei farse.
Intr-un singur fel se poate vorbi despre comunism: sincer. Pentru mine devine foarte comic cind cineva vrea sa schimbe o perioada despre care cu totii stim cum a fost indiferent in ce directie ar vrea s-o schimbe. La fel de comic e si cind cineva vrea sa ma convinga ca atunci totul a fost perfect la fel de hilar e si cind mi se spune ca am fost cu totii victime. De altfel si in Ungaria a existat un experiment o piesa despre Ianós Kádár scrisa de un foarte bun dramaturg (Mihály Cornis) dar foarte proasta; nici publicul n-a primit bine spectacolul. Nimic nu poate fi prezentat intr-o forma contorsionata deformata fara a-si pierde calitatea de adevar. In ce ma priveste singura cale care functioneaza este sinceritatea maxima. Destinele personajelor mele (care sint foarte concrete reale) sint un fel de sita care structureaza situatiile pastrind insa adevarul lor. Mai devreme sau mai tirziu fiecare din noi va prinde curaj si se va uita in oglinda asumindu-si trecutul si fie isi va putea ierta pacatele fie va reusi sa treaca peste ele.
Ce populatie are Romania?

Douazeci de milioane.
Douazeci de milioane de oameni e foarte mult. Nici un dictator nu poate rezista fara ca toti acesti oameni sa-l accepte. Steaguri de la manifestatii n-au iesit de unele singure cineva le ducea. Un dictator oricit de bine ar fi pazit daca doar doua milioane de oameni ar fi iesit si-ar fi spus „nu“ ar fi fost terminat. Spun doua milioane ca o cifra aproximativa dar aceste doua milioane de romani nu s-au adunat niciodata. Cind au facut-o au facut-o ca sa-si aclame si sustina dictatorul. Este foarte greu sa dai socoteala pentru ce s-a intimplat si e obligatoriu sa se vorbeasca despre asta fiindca in orice moment se poate naste un alt „conducator iubit“. Sa nu uitam ca Hitler a reusit sa fanatizeze un popor ca germanii care in general n-au prea multa fantezie. Oricind poate aparea un dictator care sa fanatizeze oameni si intr-un singur mod ne putem apara de asta: gindind liber.
Acesta e mecanismul pe care-l declanseaza actul scenic?
Da. Daca stam sa ne gindim bine asta e singura misiune a teatrului. Indiferent daca printr-o tragedie ori printr-o comedie are datoria sa-i ajute pe oameni sa mediteze. Cel care e capabil sa-si reanalizeze sincer trecutul poate sa-si construiasca la fel de sincer si viitorul.
Si credeti ca o perspectiva sincera asupra mostenirii comunismului ne poate face sa ne vedem si sa ne asumam independent viitorul?

Acum citeva zile a fost 15 martie si-n aceeasi zi am urcat in tren spre Bucuresti; ultima stire pe care am auzit-o in Ungaria a fost faptul ca secuii din Romania vor autonomie. E foarte usor sa-i innebunesti pe oameni. Singura cale viabila pentru maghiarii de aici e ca Romania sa adere la Uniunea Europeana. In loc sa fluturam drapele ar trebui sa muncim foarte dur maghiari si romani ca Romania sa ajunga cit mai repede in UE. Iar vazind situatia de aici va fi o munca de lunga durata. Am mers foarte mult zilele astea pe strazile din Bucuresti pur si simplu m-au fascinat cladirile vechi vilisoare case si am observat ca la foarte multe dintre ele au inceput lucrarile de renovare. Multa lume a ris de mine cind am spus (dar imi sustin afirmatia) ca peste citiva ani Bucurestiul va deveni o mica bijuterie. Dar pentru asta trebuie facute multe de la reparat strazi la desfundat canalizarea. Drumul spre Europa e pavat cu asemenea sarcini si obligatii insa daca aderarea are loc – si eu sper din rasputeri ca asa va fi – problema nationala nu va mai avea subiect. '

Stiu ca anumite cercuri politice nu vor ca acest conflict al etniilor sa se stinga ca sa poata exploata situatia ceea ce mi se pare o mitocanie.
Sa va dau un exemplu despre cum merg de fapt lucrurile. Cind am intrat la Teatrul Odeon m-am simtit acasa a fost ca si cum m-as fi intilnit cu actorii mei din Ungaria cu regizorii mei. N-as putea spune c-a fost o primire prieteneasca a fost mai mult decit atit. Cei cu care am avut probleme au fost functionarii unguri de la Centrul Cultural Maghiar. Conflicul romano-maghiar e pur si simplu artificial oamenii care gindesc simplu sint usor de manipulat e foarte usor sa pui gaz peste partea negativa a lucrurilor.



Autor: Iulia Popovici

Sursa:Observator cultural

Voteaza:
+1 1vot

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele