Raluca Mara, HOP 2010

publicat:
24.08.10
in sectiunea:
trimite si altora
Raluca Mara, HOP 2010
Data naşterii: 18 august 1988
Studii: Universitatea „Babeş- Bolyai” Cluj-Napoca,
Facultatea de Teatru şi Televiziune, Catedra Artele Spectacolului de Teatru, specializarea Artele Spectacolului,
clasa prof. Ionuţ Caras, promoţia 2010.

Prezintă în SECŢIUNEA INDIVIDUAL:

„Pasărea-Care-Nu-E sau Run it out!”, după texte de Friedrich Nietzsche

Prezintă în SECŢIUNEA GRUP:
Eva în „Eden” – spectacol non-verbal, bazat pe textul Genezei din Biblie.


ACTIVITATE

Roluri în facultate:

Lumina, Eva în „Eden”, spectacol de limbaj corporal având ca punct de plecare Geneza din Biblie;
Simone în „Împăratul muştelor”, dramatizare după romanul omonim al lui William Golding;
Pantalone Bonifaccio Primavera în „De ce trag sforile, Pulcinella?!”, spectacol de Commedia dell’ Arte;
Peggy Blue în „Oscar şi Tanti Roz”, după Eric Emmanuel Schmitt;
Pantalone fantomă în „Hora testamenti”, spectacol de Commedia dell’ Arte;
Dottore în „Lungul somn al dragostei”, scenariu: Cristian Luchian;
Maria Antonovna în „Revizorul”, de Nikolai Gogol;
Ana Andreevna în „Revizorul”, de Nikolai Gogol;
Alice în „Alice la oglinzi” (scurtmetraj)

Roluri din alte colaborări:

Praxagora în „Adunarea femeilor”, de Aristofan, spectacol lectură;
Emma, Dora în „Idolii Ierbii”, de Alexandra Băcanu, spectacol lectură

Festivaluri:

Festivalul de Teatru CONTEMPORANIS, Iaşi, 2010;
Festivalul Temps d’Images, Cluj Napoca, 2009.

Workshopuri:

Workshop de teatru-dans şi limbaj corporal, susţinut de Frédéric Etcheverry & Gloria Aras Gasent – (ETXEA Company, Franţa); Workshop de Commedia dell` Arte, susţinut de Gaspare Nasuto, Italia;
Workshop de teatru-dans, susţinut de Eduard Gabia, Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti;
Workshop The memory of the body, susţinut de Valentina di Piante şi Vava Ştefănescu;
Workshop de actorie-film susţinut de Gheorghe Preda.

Q&A, via caietul program al Galei HOP 2010

Ce înseamnă Gala HOP pentru tine?
– În contextul artistic de acum, GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP! reprezintă una dintre cele mai importante şanse acordate tinerilor absolvenţi aspiranţi la dezvoltarea unei cariere actoriceşti. Pentru mine aceasta este o întâlnire îmbucurătoare cu importante personalităţi ale lumii teatrului şi deasemenea posibilitatea de a face cunoştinţă cu alţi tineri care au ales acest drum.
Mai mult de atât, Gala Hop e o bucurie a jocului şi un spirit ludic care ne zâmbeşte văratic şi vaporos. Nu ne rămâne decât să îi facem şi noi cu ochiul.

Ce premii ai obţinut?
– Nu am obţinut până acum nici un premiu.

La ce rol visezi?
– Mi se pare firesc faptul că deseori visez personajul la care lucrez în acel moment. Dacă ar fi să aleg acum, la început de drum, unul dintre numeroasele roluri pe care mi-ar plăcea să mi se ofere oportunitatea de a le crea, cred că acesta ar fi Micul Prinţ din „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry. Acesta îmi e drag în acest moment.

Care este principala ta calitate?
– Un soi de ardere interioară şi implicare energică în tot ceea ce fac pare să fie atributul care mă ajută cel mai mult. De aici îmi extrag atât puterea de muncă, cât şi ambiţia şi ludicul.

Şi cel mai păgubos defect?
– Mi se întâmplă uneori să îmi pun singură piedici, din cauza unui perfecţionism care nu se dovedeşte a fi întotdeauna constructiv. Acesta mi se pare a fi cel mai păgubos defect al meu.

Dacă teatrul nu ar fi existat, ce profesie ai fi ales?
– În fragedă pruncie îmi doream să devin vânător de tornade sau aviator, însă datorită familiei şi a anturajului m-am apropiat foarte mult de artele plastice.
A doua mea alegere ar fi fost să studiez arhitectura.



Autor: Echipa rcp

Voteaza:
+8 10voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele