Teatru românesc sur le pont d'Avignon

publicat:
29.06.08
in sectiunea:
trimite si altora
Teatru românesc sur le pont d'Avignon
Trei săptămâni de teatru la nivel înalt şi peste 900 de spectacole susţinute de 818 companii în sudul Franţei.

Un pont de turism cultural: Festivalul Internaţional de Teatru Avignon Off. Aproape 1.000 de spectacole se vor juca în doar trei săptămâni în oraşul Avignon.

Indiferent în ce limbă va vorbi teatrul va fi rege pe tronul francez între 10 iunie şi 2 august. În 110 locuri de desfăşurare a evenimentelor cele 818 companii (şapte din România) vor susţine cauza culturii proprii. 825 de autori au creat piese inedite iar unele vor fi montate în premieră la Avignon în festivalul înfiinţat tocmai în 1947.

Festival pentru trupe independente

Momentele de teatru înalt calitativ vor fi dublate de alte 52 de evenimente conexe. Dansul şi muzica vor avea şi ele clipele de glorie. Pentru că în ţară multe teatre şi-au închis deja stagiunea România îşi va duce în festival mesagerii.

Pe scenă vor urca trupe din Galaţi Arad Alba Iulia Bucureşti sau Constanţa. Vor mai avea loc şi patru montări ale unor texte semnate de Matei Vişniec ale unor teatre din Luxemburg (regia Radu Afrim) Japonia şi România.

Avignon Off este unul dintre cele mai mari festivaluri pentru companii independente din lume. Este în acelaşi timp un târg de spectacole unde companiile trebuie să-şi promoveze singure producţiile şi ies uneori în pierdere deoarece nu contează să aduci spectatorii în sălile de teatru ci jurnalişti şi potenţiali cumpărători. Anul trecut festivalul a găzduit 700 de companii 900 de evenimente şi aproape 700.000 de spectatori.

Galaţiul revine în glorie

Câştigătorul „Coup de coeur de la presse" la Off 2007 spectacolul „Hymnus" al Teatrului „Fani Tardini" din Galaţi în regia lui Radu Dinulescu se întoarce la Avignon unde va avea reprezentaţii la Theatre du Bourg Neuf în perioada 10 iulie - 2 august.

Textul lui György Schwajda este o comedie sceptică într-o ambianţă „euroseptică" iar din distribuţie fac parte Victoria Cociaş Claudiu Bleonţ ş.a. Spectacolul „Hymnus" ia „atitudine faţă de ce se întâmplă cu oamenii de condiţie modestă din Europa de Est într-o lume a mondializării în contextul integrării europene a ţărilor din regiune" spune actriţa Victoria Cociaş.



Autor: Adevarul

Sursa:Adevarul.ro

Voteaza:
0 0voturi

Comentarii


stiri recente

Arhiva

sectiuni

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele